Alertă europeană pentru brânza românească de oaie

0
113
FOTO: agromonitor.ro
Poză simbol
Alertă europeană pentru brânza românească de oaie. Atenţionarea apare în sistemul rapid de alertă al Comisiei Europene. Alerta a fost trimisă de autorităţile italiene.

Ministerul italian al Sănătăţii a cerut reevaluarea eficienţei sistemului de alertă sanitară în statele membre UE, după ce analizele au arătat că brânza de la Lactate Brădet pe care a consumat-o copilul de un an şi două luni din Florenţa internat cu sindrom hemolitic-uremic era contaminată cu bacteria E.Coli. Produsul, brânză din lapte de oaie, este realizat în România şi distribuit şi în ţări precum Franţa, Germania şi Italia, informează Digi24.ro, citează Adevărul.

 

 “Cazul (îmbolnăvirii copilului de origine română din Italia – n.r.) a dus la o intervenţie a Ministerului Sănătăţii pentru a reevalua eficienţa sistemului de alertă în toate statele Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Unităţilor Sanitare din regiunea Toscana, citată de portalul Firenze Today.

De asemenea, analizele realizate de autorităţile italiene au confirmat că brânza produsă de societatea S.C. Brădet S.R.L. şi consumată de o familie de români din Peninsulă era infectată cu bacteria E. Coli. “Sindromul hemolitic-uremic diagnosticat în cazul unui copil de numai 14 luni este legat de consumul de brânză care a fost contaminată cu Escherichia coli”, se arată într-un comunicat al asociaţiei din Toscana, care citează analizele reaizate de Institutul Zooprofilactic Experimental din Lazio şi Toscana (IZS) şi Institutul Superior de Sănătate (ISS) .

Anterior, autorităţile italiene au emis o alertă sanitară în provinciile Lazio, Toscana şi Campania, pentru retragerea brânzei vizate de la vânzare. Familia copilului spune că a cumpărat brânza în data de 1 martie, dintr-un magazin cu specific românesc din Florenţa, fără însă a o consuma imediat. Tatăl copilului, care a mâncat şi el din produs, a acuzat, de asemenea, dureri abdominale.

 

Sursa citată menţionează că starea copilului s-a agravat într-un interval de 24 de ore după ce acesta a consumat brânza, primul simptom fiind durerile abdominale. Medicii au suspectat iniţial că este vorba de o indigestie, după care l-au operat de apendicită.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments