Motorul unui avion TAROM care făcea cursa Budapesta – București a luat foc. Pilotul a reuşit să se întoarcă pe aeroportul din Ungaria şi să aterizeze în siguranţă.
Incidentul s-a petrecut la circa cinci minute după decolare, în timp ce aeronava, un ATR, un avion cu doua elice, era în curs de ascensiune. În avion s-a simțit fum, iar pasagerii au observat că una dintre elice se oprise.
În aeronavă se aflau în jur de 25-30 de pasageri. Echipajul i-a liniștit, le-a dat instrucțiuni și le-a spus că se pregătesc de o aterizare de urgență. Au întors aeronava pe aeroport și aterizarea a decurs cu bine.
„Potrivit programului de zbor al companiei Tarom, aparatul decolase cu direcţia de zbor spre Bucureşti, la scurt timp după decolare a fost observat focul, astfel, cei doi piloţi au decis aterizarea de urgență. După manevra reuşită, toţi pasagerii au fost în siguranţă”, a declarat Hardi Mihaly, director de comunicare al Aeroportului din Budapesta, citat de inforadio.hu.
(Sursa: digi24.ro)