Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Albiţa au descoperit două autoturisme, unul marca Renault Megan şi altul marca Volkswagen Golf , declarate furate din state ale Uniunii Europene.
La sfârşitul săptămânii trecute, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei Carina B., cu cetăţenie română şi Ucraina, în vârstă de 23 de ani, cu un autoturism marca Renault Megan si George M., în vârstă de 30 de ani, cetatean roman domiciliat pe raza judeţului Neamţ, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf.
Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismelor, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că cele două mijloace de transport figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, semnalari introduse de Franţa, pentru Renault Megan, respectiv de Italia pentru Volkswagen Golf.
Cu privire la aspectele constatate, Carina B. a declarat că autoturismul marca Renault Megan a fost achiziţionat din Franţa, în anul 2014, iar George M. a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetăţean român, in data de 6 martie a.c., plătind suma de 1300 euro. Cei doi participanţi la trafic au mai adăugat că nu au cunoştinţă despre faptul că autoturismele erau declarate furate sau că ar fi fost implicate în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismele, în valoare totală de 25.000 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.