Bătrână lovită de o căruță condusă de un adolescent, în comuna ieșeană Valea Seacă

0
130

O femeie de 62 de ani din satul Topile, comuna ieșeană Valea Seacă, a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o căruţă condusă de un tânăr de 17 ani. Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă, pe o stradă din localitate.

 

„Astăzi în jurul orelor 08.00, Biroul Rutier Paşcani a fost sesizat prin 112, că pe  drum sătesc din localitatea Topile, Valea Seacă a avut loc un acc de circulaţie cu victime. Un tânăr minor de 17 ani, în timp ce conducea un autovehicul cu tracţiune animală, la efectuarea unui viraj la stânga pe o altă stradă a acroşat cu partea laterală a căruţei o femeie de 62 de ani, din localitate. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului”, a  declarat comisarul Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi.

 

În urma impactului, bătrâna a fost rănită uşor, iar un echipaj SMURD, sosit la faţa locului, a transportat-o în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Paşcani.

 

Poliţiştii au deschis o anchetă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile, urmând ca vinovaţii să fie traşi la răspundere. 

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments