Nimic nou sub soare: la fel ca în cazurile edililor anchetaţi de DNA, pe vremea domnitorilor de acum câteva sute de ani cuantumul mitei era tot 10% din „valoarea contractului”. 7EST a descoperit că experienţa de şpăgari a românilor are o vechime de vreo 500 de ani, mult mai veche decât Statul naţional român.
Mita nu este apanajul zilelor noastre, ci a existat încă din cele mai vechi timpuri, existând sub diferite forme, uneori chiar legiferate, şi sub diferite denumiri. Pentru 7EST, decanul Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, profesorul universitar Petronel Zahariuc, a făcut o trecere în revistă a modului în care mita a existat în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Domnii cumpărate de la Poartă
Decanul Zahariuc susţine că mita, ca practică socială, apare în limba română relativ târziu. Mita este dublată în acea vreme de cuvântul turcesc «ruşfet», care înseamnă „a acorda o sumă de bani unui superior, unui om care are anumite relaţii”. Asemănător este cuvântul «bacşiş». „Atâta vreme cât Ţările Române au avut din secolul al XV-lea un stăpân, Imperiul Otoman, obţinerea domniei presupunea intervenţia financiară la Poartă. De la mijlocul secolului al XVI-lea, domnia este cumpărată de la Poartă. Primul domnitor care şi-a cumpărat funcţia a fost Petru Rareş, la cea de-a doua domnie în Moldova şi Mircea Ciobanu, în Ţara Românească. Sumele au fost de câteva zeci de mii de taleri. La sfârşitul secolului al XVI-lea s-a ajuns la aproape un milion de taleri“, povesteşte profesorul ieşean.
Flagrant: sultanul primind cadouri. Picturile erau, în vechime, actualele interceptări ambientale
Principalale dregătorii, scoase la vânzare
Zahariuc precizează că acele sume pe care le plăteau domnitorii nu erau deţinute ca atare. Acestea erau împrumutate de pe piaţa financiară din Istanbul. La întoarcerea în ţară, domnitorii trebuiau să facă rost de acei bani şi să-i trimită la Istanbul. „De aici rezulta un întreg «bulgăre» al corupţiei, pentru că domnitorul trebuia să facă rost de acei bani. Încă de atunci corupţia începea de la cel mai înalt nivel, cam la fel ca acum. Principalele dregătorii erau cumpărate. Nu era suficient să faci parte dintr-o familie bună sau să ai o pregătire aleasă. Trebuia să plăteşti pentru o anumită dregătorie. Nu se dădeau numai bani, ci şi lucruri scumpe, servicii. Mai mult, unele funcţii erau date discreţionar rudelor“, menţionează Petronel Zahariuc.
Mita, aproape legiferată
Treptat, practicile s-au cronicizat şi au devenit aproape legale. „Dacă nu dădeai, nu obţineai nimic. Aşa a apărut şi competiţia între cei interesaţi. Mai mult, se punea problema «cât, cum şi la câţi trebuie să dai»! Se dădea mită sultanului, marelui vizir, sultanei-mamă, funcţionarilor otomani de la Dunăre, de la Silistra, care aveau influenţă la Istanbul. Pentru a rămâne în scaunul domnesc, trebuia să mai dai sume, din când în când, mai ales înainte de sărbătoarea Bairamului. Cele mai căutate erau blănurile, pe care domnitorii români le cumpărau de la ruşi şi le trimiteau la Istanbul“, explică Zahariuc.
Mavrocordat a încercat să stopeze fenomenul
Alt exemplu de domnitor care şi-a cumpărat tronul a fost Mihai Racoviţă. „Cronicile vremii vorbesc despre modul în care şi-a cumpărat tronul atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. La fel şi boierii din acea perioadă obţineau dregătoriile în funcţie de pungile pe care le puteau da domnitorului. De obicei, mita reprezenta cam 10% din suma pe care urmau să o obţină boierii“, spune Zahariuc, care susţine că, la mijlocul secolului al XVIII-lea, Constantin Mavrocordat a încercat să stopeze fenomenul şi a făcut o încercare de reformă, prin care dregătorii erau salarizaţi: „Având leafă, aceştia erau îndepărtaţi de dorinţa de a obţine venituri pe alte căi. Leafa era de câteva sute de galbeni“, spune decanul Facultăţii de Istorie.
Pierderea Bucovinei şi Basarabiei
Începerea războaielor ruso-turce şi transformarea teritoriilor Ţărilor Române în teatre de război au dus la o acutizare a fenomenului. Mai mult, Zahariuc consideră că la momentul pierderii Bucovinei şi Basarabiei s-au pierdut mulţi bani în urma coruperii unor boieri care au luat mită sume foarte mari. „Tot ce a realizat Mavrocordat a fost dat peste cap de aceste războaie. Spre exemplu, membrii familiei Moruzi au făcut trafic de influenţă între Moscova şi Istanbul să pierdem Basarabia. Dar dovezi clare nu există”, afirmă decanul.
Introducerea Regulamentelor Organice
Mişcarea eteristă şi Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, în 1821, au adus domniile pământene în locul celor fanariote. Intrarea sub incidenţa Imperiului Rus a dus la introducerea Regulamentelor Organice, care au început să reglementeze şi să pedepsească mita şi corupţia. „A avut loc o dezvoltare a Ţărilor Române, dar cumpărarea funcţiilor a continuat“, spune Zahariuc.
De la Unirea din 1859 şi până la Marea Unire din 1918, eradicarea corupţiei şi a mitei au fost legiferate, însă acestea au continuat să existe, accederea în anumite funcţii publice făcându-se tot de către cei care aveau bani şi îşi permiteau să plătească.
Comuniştii, tot şpăgari
Venirea la putere a Partidului Comunist a adus cu sine un întreg fenomen al corupţiei, care, deşi era înfierat în multe legi, era aplicat de la cel mai înalt nivel până la cel mai jos. Mita era cuvântul de ordine pentru accederea în funcţiile politice importante, dar şi pentru obţinerea unui transfer sau pentru intrarea într-o anumită fabrică.
Ca un istoric veritabil, profesorul Zahariuc priveşte cu condescendenţă trecutul
Diferenţa între mită şi bacşiş
Cuvântul „mită” provine din limba slavă şi înseamnă «vamă», iar la noi sensul este relativ asemănător, adică pentru o anumită prestaţie se oferă o anumită sumă de bani cuiva. În schimb, practica bacşişului, care a venit pe filieră otomană, nu a fost văzută niciodată ca o mită în Ţările Române. „Bacşişul era privit ca o mulţumire pentru un serviciu făcut, nu ca o formă de corupţie. Acesta a apărut în secolul al XVI-lea şi s-a generalizat în secolul al XVIII-lea. Şi astăzi, bacşişul e tot 10%. Spre exemplu, domnul Ioniţă Sandu Sturza a oferit mai multe bacşişuri pe drumu
l de la Istanbul la Iaşi, de la cel care îi aducea îngheţată, până la cei care l-au introdus la Marele Vizir“, explică Zahariuc.