Cel mai căutat escroc din Iași, capturat în Marea Britanie. Are de executat 20 de ani de închisoare

0
107

Capul răutăţilor în dosarul “Coloneii din boscheţi”, Irinel Eduţanu are de executat o condamnare de 14 ani într-un dosar şi 6 ani în alt dosar. Are conturi pe Facebook şi Netlog, ba chiar şi o firmă la Londra.  

 Unul dintre cei mai căutaţi escroci din Iaşi, dat în urmărire cu mulţi ani în urmă, a fost prins în capitala Regatului Unit şi extrădat în România. Culmea, Irinel Eduţanu era dat în urmărire naţională şi internaţională tocmai din 2010 pentru a executa 20 de ani de închisoare, iar timp de patru ani de zile nu a fost “deranjat” de autorităţi. Se pare că, în Anglia, infractorii români o duc foarte bine, acesta fiind arestat pe 28 ianuarie 2014 şi apoi eliberat pe cauţiune. Eduţanu a contestat apoi măsura extrădării sale. De-a lungul timpului, el a fost activ pe site-urile de socializare Facebook sau Netlog. Mai mult, Eduţanu, în vârstă acum de 42 de ani, nu a stat degeaba şi şi-a fondat anul trecut o firmă în Londra, iar pe Facebook şi-a trecut că a studiat la “The London School of Economics and Political Science”, potrivit Ziarul de Iași.

edutanu london

Escrocul are de executat în total 20 de ani de puşcărie după ce a înşelat bănci şi firme din Iaşi. “S-a reuşit localizarea şi reţinerea în Londra, Marea Britanie, a unui bărbat în vârstă de 42 de ani, urmărit naţional şi internaţional, faţă de care a fost dispusă condamnarea la 14 ani, respectiv 6 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni, instigare la înşelăciune în convenţii, instigare la uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune în formă continuată”, a precizat Anca Vîjiac, ofiţer în cadrul Poliţiei. În baza acestor mandate, Irinel Eduţanu a fost extrădat pe data de 24 martie din Marea Britanie şi băgat în puşcăria de la Rahova.

 

În urmă cu mai bine de cinci ani, Irinel Eduţanu nu a mai aşteptat sentinţa şi a fugit în străinătate, unde nu a stat deloc ascuns privirilor autorităţilor. Din anul 2010, mai exact pe data de 26 aprilie, când Eduţanu a primit condamnarea la 14 ani de închisoare, apoi în 2011 când acesta a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare într-un alt dosar de înşelăciune, individul a fost activ pe Internet. Mai precis, pe Netlog, acesta a scris în 2015 că “sunt aici pentru a lua contact cu cât mai multă lume şi să-mi fac câţi mai mulţi prieteni”.

 

Pe Facebook are două conturi deschise, unul în care are fotografii cu un copil în braţe şi soţia. Aici, Eduţanu scria că locuieşte în Sidney, Australia, într-una din imagini având o plajă în fundal. Pe 2 iulie 2015, acesta a postat o fotografie cu comunitatea română din Australia unde a scris “so better life here in Australia”, iar în 2011, la un an de la darea sa în urmărire, acesta a postat fotografii cu soţia şi copilul său în staţiunea Costineşti. Pe al doilea cont de Facebook, acesta are doar o singură fotografie, cu el, ceva mai tras la faţă. Aici, acesta spune că locuieşte în Marea Britanie, iar pe data de 21 ianuarie, acesta a scris că a studiat la “The London School of Economics and Political Science”, mai arată sursa citată.

 

În 2015, Eduţanu, a ieşit şi mai mult “la lumină” şi şi-a înfiinţat o firmă în Londra, cu sediul pe Victoria Grove nr. 37. Condamnare de 14 ani în dosarul “Coloneii din boscheţi” Eduţanu a primit în anul 2010 cea mai grea condamnare în dosarul “Coloneii din boscheţi”. Acesta “a pus bazele” unei organizaţii “specializate” în contractarea de credite cu acte false în care se aflau 13 escroci. Aceştia au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) fiind acuzaţi că au înşelat mai multe bănci sau societăţi de credit de la care au obţinut credite sau bunuri cu acte false. Este vorba despre Cetelem IFN SA, EFG Retail Services, Piraeus Bank, Bancpost SA, Unicredit Ţiriac SA, BRD Finance IFN SA şi Banca Comercială Română.

 

 

Citește mai multe pe Ziarul de Iași

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments