Comerţul online – o provocare pentru elevii ieşeni la etapa judeţeană a Concursului Naţional „Alege!Este dreptul tău”

0
98

Sâmbătă, 12 martie 2016, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi alături de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Iaşi a organizat la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” etapa judeţeană a Concursului Naţional pe teme de protecţia consumatorului „Alege!Este dreptul tău”.

 

 

Aflat la a XIV-a ediţie, această competiţie reprezintă o provocare atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Tema concursului  – „Comerţul online” –   a fost una generoasă, având în vedere interesul manifestat de tineri faţă de tot ceea ce implică utilizarea internetului.

 

La categoria claselor I-VIII elevii au realizat desene creative prin care au demonstrat că şi cei mai mici sunt familiarizaţi cu această formă de vânzare, cu structura unui site de comerţ online şi îşi cunosc drepturile în calitate de consumatori.

 

Elevii claselor IX-XI au susţinut două probe: una scrisă, sub forma unui test grilă din legislaţia specifică protecţiei consumatorului, şi una practică – prezentarea unui proiect pe tema concursului în faţa juriului format din reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, ai agenților economici și ai mass-mediei. Criteriile în funcţie de care aleg produsele, respectiv raportul preţ-calitate, modul de utilizare a site-urilor pe care pot fi comparate preţurile, plasarea unei comenzi, modalităţile de plată, avantajele şi dezavantajele comerţului online, siguranţa comerţului online, dreptul de a returna produsul, dreptul de a beneficia de garanţie şi studiile de caz pivind Black Friday au reprezentat doar câteva aspecte abordate de liceeni în proiectele lor.

 

Studiul și creativitatea participanților au fost au fost răsplătite pe măsură efortului de către sponsorii concursului care au acordat  premii în valoare de 3 000 lei.

 

La etapa naţională a concursului care va fi organizată de Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în perioada 27 iunie -1 iulie, în  Tabăra Delfin, dinNăvodari, la secţiunea desene, judeţul nostru va fi reprezentat de elevii clasaţi pe primul loc: Oniciuc Daria, clasa a III-a, Colegiul “Costache Negruzzi” Iaşi, Rotsching Ana-Hannelore, clasa a VI-a, Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” Iaşi, Munteanu Mădălina, clasa a VII-a,  Şcoala Gimnazială Petru Poni Cucuteni şi Oleniuc Iulian, clasa a VIII-a, Colegiul National “Emil Racoviţă”. Câştigătoare la categoria IX-XI sunt elevele Meaucă Eleni-Denisa, clasa a IX-a şi Bogos Bianca, clasa a X-a, de la Liceul Tehnoogic Economic “Virgil Madgearu” Iaşi.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments