Cum a fost pus la colţ Voronin. Noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei are trei cetăţenii: una singură e de suflet

0
87

Parlamentul de la Chişinău l-a votat, vineri, în funcţie pe noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea. Acesta are trei cetăţenii: moldovenească, franceză şi română. A făcut parte din conducerea BNP Paribas, a lucrat cu guvernul rus şi a fost consilier al Guvernului României, contribuind, printre altele, la achiziţionarea de către Gaz de France a companiei româneşti Distrigaz Sud.

 

În timpul audierilor din Parlament, liderul comunist Vladimir Voronin l-a întrebat la ce i-au folosit atâtea cetăţenii şi dacă nu ar fi mai corect să renunţe la două dintre ele. „Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva, noi în care țară v-am găsi pe dvs?” a întrebat liderul comunist.

 

„Cetăţenia română pentru mine este una de suflet. Nu am nici pașaport, nici buletin de identitate românesc. Nu am folosit această cetăţenie, nici pentru deplasare, nici pentru beneficiu. A fost un demers al familiei, bunicii mei s-au născut în România, a fost un moment luminos pentru viața lor, a fost un demers familial pe care l-am susținut și nu am niciun sentiment de rușine. Am primit-o în 2009. Toată cariera mea în Franța am făcut-o ca cetățean moldovean. Legislația franceză permite să obții (cetățenia) după ani de studii, după trei ani de impozite, eu am așteptat până în 2009, practic în momentul în care am fost la nivelul cel mai înalt în cariera mea. În acel moment am simțit că este și casa mea, călătoream, dar tot la Paris mă întorceam, așa a fost să fie și nu credeam că într-o zi am să fiu în fața dumneavoastră. Pot să vă spun că pentru BNP Paribas am fost cetățean moldovean, pentru Guvernul român, când am fost consilier, am fost cetățean moldovean, pentru Guvernul rus, când am fost agent de privatizare, am fost cetățean moldovean și ca cetățean moldovean am obținut încredere pentru operații foarte complicate și informații confidențiale, deci dacă altă lume a avut atâta încredere în mine în calitatea de ne-cetățean local, sper ca în țara mea să am încredere din partea dvs”, le-a explicat deputaților Sergiu Cioclea.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments