Dacă se confirmă, e de jale! Alina Măgureanu aruncă în aer grupurile de interese din România

0
290

Potrivit plângerilor depuse în ultimele zile de Alina Măgureanu, primul director al Serviciului Român de Informaţii ar fi obţinut în 2009, în urma unor intervenţii, un credit de aproape 3 milioane de euro. În alte denunţuri, aceasta vorbeşte despre implicarea fostului său socru în înţelegeri pe care le consideră ilegale cu persoane publice precum Elan Schwartzenberg, Crin Antonescu, Traian Băsescu sau Liviu Dragnea. În denunţuri apare şi numele guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Fostul director al SRI Virgil Măgureanu refuză să comenteze declaraţiile date la DNA de fosta sa noră.

 

Lista celor denunțați la DNA de Alina Măgureanu şi de reprezentantul unei fundaţii este lungă și plină de nume grele.

„Crin Antonescu, Mugur Isărescu, bineînţeles Virgil Mgureanu, Dragoş Dobrescu şi Elan Schwartzenberg”, enumeră Florin Ghiulbenghian, președintele Fundaţiei Europene pentru Bună Guvernare şi Prevenirea Corupţiei.

În denunţuri, fosta noră a lui Virgil Măgureanu vorbește și despre posibila implicare în fapte de corupţie a fostului președinte Traian Băsescu, a vicepremierului Vasile Dâncu și a liderului PSD Liviu Dragnea. Alina Măgureanu susţine și că, în urma unor intervenţii venite de la vârful BNR, fostul său socru ar fi primit, în 2009, un credit de aproape 3 milioane de euro pentru ridicarea unei clădiri.

 „Măgureanu Maria şi Măgureanu Virgil au contractat un credit de la BRD Group Societe Generale SA în valoare de 2.800.000 de euro. Respectivul credit a fost obţinut prin trafic de influenţă la nivelul conducerii Băncii Naţionale a României, prin apelarea la vechea cunoştinţă a lui Măgureanu Virgil, numitul Isărescu Mugur Constantin, în acel moment Guvernator al BNR, subsemnata Măgureanu Alina Ioana fiind martor ocular la apelurile telefonice efectuate de către Măgureanu Virgil către Isărescu Mugur Constantin”, se arată în denunțul depus la DNA.

„Mă simt obligată să fac acest lucru, în primul rând față de oamenii din această țară”, a spus Alina Măgureanu.

În același denunț, Alina Măgureanu susține că fostul său soţ, fostul socru oi patronul Romprest, Florian Walter, acum arestat, ar fi beneficiat de intervenţii din partea lui Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, la Primăria Sectorului 1. Astfel, le-ar fi fost facilitate unele afaceri. În schimb, politicianul ar fi cumpărat la un preţ sub cel al pieţei un apartament în clădirea construită de Virgul Măgureanu cu banii obţinuţi de la bancă.

„Nu am cunoscut în viața mea, nu am cunoscut, niciodată, în viaţa mea, pe domnul Walter, nu am făcut nicio intervenţie la nicio primărie pentru nimeni vreodată. Am achiţizionat, asta este singura ocazie cu care am intrat în contact cu această familie, am achizionat un apartament, prin intermediul unei agenţii, domnul Măgureanu era dezvoltator”, a spus Crin Antonescu.

Într-o altă plângere depusă la DNA, Alina Măgureanu spune că a asistat la o discuţie între Elan Schwartzenberg şi un alt om de afaceri despre asasinarea lui Codruţ Marta, dispărut de mai bine de cinci ani şi arestat în lipsă într-un dosar de fraudă fiscală. De altfel, despre cei doi oameni de afaceri, în aceeaşi plângere, se afirmă că i-ar fi finanţat campania electorală lui Traian Băsescu, în 2009.

„Fiecare om are deptul sa creadă, aici nu zice că dânsa crede, zice că a auzit că Dragoş Dobrescu a finanţat campania mea cu Walter, probabil a confundat partidele, a auzit, dar nu bine. Am verificat astăzi la PDL, niciodată nu s-a pus problema măcar a sponsorizării cu un leu de către cei doi”, a fost reacția lui Traian Băsescu.

 

Alina Măgureanu și Florin Ghiulbenghian arată, într-unul din cele șapte denunțuri depuse la DNA, că Virgil Măgureanu a decis, în 2008, să construiască, cu bani europeni, o fabrică de procesare a prunelor și a altor fructe de pădure în Giurtelecul Hododului.

„În acest sens a început demersurile în vederea obţinerii de fonduri europene nerambursabile în valoare de 2 milioane de Euro pentru firma sa, S.C. Afinul SRL. În vederea aprobării proiectului finanţat din fonduri europene, Măgureanu Virgil i-a cooptat pe Marinescu Gabriel, inginer care lucrase în domeniul industriei alimentare, şi pe Şuteu Ramona, în calitate de expert contabil şi a cărei soră lucra în sistemul bancar. Cei trei au elaborat şi depus un proiect de accesare de fonduri europene, iar Măgureanu Virgil a intervenit la conducerea FDAR din acea perioada în vederea aprobării cât mai urgente a solicitării sale. Documentaţia depusă iniţial la FDAR a fost complet modificată pe parcursul derulării proiectului, rezultând o fabrică cu capacitate industrială de procesare fructe şi legume, mult peste valorile înscrise în proiectul iniţial”, se arată în denunț.

Mai mult, Virgil Măgureanu i-ar fi cerut lui Mugur Isărescu „să intervină la conducătorii băncilor Veneto Banca (cumpărată ulterior de Unicredit Ţiriac Bank) şi Banca Transilvania, astfel încât să i se aprobe sumele necesare, în valoare de 2 milioane de euro”. Alina Măgureanu spune că a auzit discuții telefonice între cei doi pe acest subiect și că Mugur Isărescu i-ar fi sunat personal pe conducătorii celor două bănci, obținând astfel împrumutul.

În 2013, Afinul a început să aibă probleme financiare, așa că Virgil Măgureanu ar fi intervenit din nou pe lângă Mugur Isărescu.

Florin Ghiulbenghian mai spune că a aflat în 2014 că Virgil Măgureanu ar fi depus documente false în vederea rescadențării creditelor şi majorării valorii acestora. „Cu acea ocazie am constatat de asemenea că Şuteu Ramona şi ……………………….., la cererea lui Măgureanu Virgil şi în strânsă colaborare cu Marinescu Gabriel, au întocmit şi depus la cele două bănci situaţii financiare falsificate ale SC Afinul SRL”, se mai arată în denunț.

 

Într-un alt denunț, cei doi acuză patru lideri locali din Teleorman de abuz în serviciu și trafic de influență. În acest context apar numele actualului președinte al PSD Liviu Dragnea și al actualului vicepremier Vasile Dâncu.

„Reclamaţii Iancu Gigi Dorinel şi Dan Carmen Daniela au comunicat celor doi secretari ai primăriilor de comună faptul că există o înţelegere între Dragnea Liviu şi Dâncu Vasile, vice-prim-ministru în Guvernul României, în sensul protejării celor 4 reclamaţi, astfel încât, prin influenţa exercitată, să fie favorizat în alegerile locale PSD-ul şi, mai ales, să fie evitate demiterea şi tragerea la răspunderea penală a celor 4 reclamaţi. Aceste alegaţii ale reclamaţilor Iancu Gigi Dorinel şi Dan Carmen Daniela au fost întărite de deciziile opace prin care, de la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin semnătura vice-prim-ministrului Dâncu Vasile, au fost alocate către primăriile din Judeţul Teleorman sume mult mai mari decât se pot justifica prin decizii de bună guvernare”, se arată în denunț.

Un alt denunţ se referă la dosarul SIVECO. Avocata Irinei Socol, șefa companiei abonate la contracte cu statul, l-ar fi avertizat pe Virgil Măgureanu că urmează să fie audiat în acest dosar. Mai mult, fostul șef al SRI și soția sa ar fi primit bani de la Irina Socol în schimbul intervenții făcute pentru a facilita companiei câștigarea de licitații, se arată în denunț.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments