DECIZIE ȘOC în Germania: FĂRĂ carne de porc în şcoli, grădiniţe şi cafenele pentru a nu „jigni” refugiaţii musulmani

0
148

Şcolile şi cafenelele din Germania au şters din meniul lor carnea de porc pentru a nu „ofensa migranţii musulmani”, a dezvăluit un politician de top. Numărul cantinelor publice, al grădiniţelor şi al şcolilor care au decis să nu mai servească cârnaţi, şuncă sau alte produse din carne de porc din motive religioase sunt într-o continuă creştere, notează express.co.uk, transmite EVZ.ro.

 

Membrii partidului cancelarului german Angela Merkel luptă pentru a păstra carnea de porc în meniuri, aceasta făcând parte din cultura germană. Daniel Gunther, un reprezentant al partidului, susține că produsele din porc au fost scoase din meniurile scolilor, creșe și cantinele de pe întreg teritoriul țării, mai notează publicaţia.

 

„Protejarea minorităților, chiar şi din motive religioase, nu înseamnă că majoritatea trebuie condusă de asemenea considerații”, a declarat acesta, precizând că cei care nu vor să mănânce carne de porc, nu trebuie să o facă.  „Nimeni nu ar trebui să se simtă obligat să o facă (să consume porc – n.r ). Dar nici nu vrem ca majoritatea să fie nevoită să se abțină de la carnea de porc”, a explicat acesta.

 

Cârnaţii sunt parte a culturii. La festivalul Oktoberfest, din Munchen, cel mai mare festival al berii din lume, cârnaţii sunt serviţi împreună cu halbe de bere.

 

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedent„S-a întors Ceauşescu”: Florin Prunea, amendat de Comisia de Disciplină cu 5.000 de lei
Articolul următorZilele Porţilor Deschise la Colegiul „Emil Racoviţă”, ediţia 2016
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments