Domeniul şefului Poliţiei Hârlău: două case, livadă şi teren de fotbal

0
1750

La Zbereni, lângă oraş, Dumitru Simionescu şi-a dosit toată agoniseala, oamenii din sat dezvăluindu-i secretele. DNA l-a audiat marţi, având calitatea de suspect în dosarul de corupţie al primarului suspendat Cernescu. Comisarul şi-a făcut numai duşmani în comuna natală, mărindu-şi domeniul prin ameninţări şi vicleşuguri. Unei funcţionare i-a cerut un iaz, altei femei i-a luat terenul pe care şi-a construit o cabană. Lângă casa părintească a mai construit una, iar domeniul se întinde pe jumătate de hectar.

 

Şeful Poliţiei Hârlău, Dumitru Simionescu, a transformat casa părintească din satul Zbereni într-o proprietate somptuoasă, ferită de ochii curioşilor după nişte garduri şi porţi înalte.

În curte, Simionescu are casa părintească, aproximativ 100 de metri pătraţi, pe care a recondiţionat-o complet, o a doua casă, de aproximativ 140 de metri pătraţi, cu un living mare, cu şemineu, trei dormitoare, o bucătărie şi o baie.

În spatele casei părinteşti, Dumitru Simionescu şi-a făcut un beci de câțiva zeci de metri pătrați şi un teren de fotbal, cu gazon, de aproximativ 150 de metri pătraţi, unde joacă împreună cu prietenii.

Costurile aproximative ale proprietăţii construite de Simionescu în Zbereni sunt de 100.000 de euro.

Marți, 22 martie, șeful Poliției Hârlău a fost audiat la DNA Iași în dosarul în care mai sunt cercetați pentru fapte de corupție Constantin Cernescu şi Florin Ţăpuşă, primarul şi viceprimarul din Hârlău, ambii suspectaţi din funcţie, dar şi Ioan Amariei, şeful Ocolului Silvic din localitate. Simionescu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu.

 

Cele două case sunt doar partea vizibilă a domeniului

A vrut iazul „Lebădu“

Cunoscut ca una dintre cele mai influente persoane din zonă, Dumitru Simionescu a vrut în 2013 să ia iazul cunoscut sub numele de „Lebădu“, din comuna Cotnari, unde dorea să-şi facă o cabană de vânătoare.

Pentru a fi pus în posesie, Simionescu a insistat de mai multe ori pe lângă o angajată de la primăria Cotnari, Suzana Matriş, care a refuzat să-l ajute.

„Acolo trebuia făcută licitaţie. Iazul era al Consiliului Local şi nu puteam eu să-l trec pe el. Văzând că nu vreau, Simionescu a început să mă ameninţe şi, ca răzbunare, mi-a fabricat un dosar penal cum că eu aş fi pus în posesie Mănăstirea Neamţ pe un teren, dar în acel caz exista o hotărâre a instanţei. Din cauza dosarului penal, am fost dată afară din serviciu. Ulterior, am câştigat în instanţă, iar acum, 4 aprilie, am apel la Curtea de Apel. După ce voi câştiga şi acolo, îl voi da în judecată pe domnul Simionescu“, spune Suzana Matriş.

 

Cabană de vânătoare, pe numele unui interpus

Nereuşind să ia iazul, în 2014, la marginea pădurii din Zberieni a fost construită o cabană de vânătoare, care îi aparţine lui Mihai Cojocea, un patron al unei firme de construcţii, interpus de-al lui Simionescu, potrivit lui Dan Farchizon.

Terenul pe care s-a construit cabana a fost luat pur şi simplu de cuscrii Simionescu şi Cojocea unei bătrâne, Vergina Mănăstireanu.

„În 2013, a venit domnul Simionescu şi mi-a spus că vrea să-mi măsoare terenul. Eu aveam un contract de vânzare-cumpărare pentru acel teren din 2005. Mi-a luat contractul şi mi-a spus că terenul nu mai este al meu. Şeful de post, Gelu Muscă, a luat nişte bani de la Cojocea şi mi-a spus că îmi trage un cartuş în fund dacă nu mă liniştesc!“, explică modul în care i-a fost luat terenul Vergina Mănăstireanu.

Pe teren i s-a făcut act de proprietate familiei Ion şi Elena Făgăteanu, „care a primit 5.000 de lei în schimbul promisiunii de vânzare a terenului către Cojocea“, după cum menţionează Farchizon.

 

Șeful Poliției are teren de fotbal, o fiță într-un sat cu oameni amărâți

Piatră de la carieră

Piatra pentru construcţia Cabanei Vânătorului, dar şi pentru casa lui Dumitru Simionescu, de la Zbereni, a fost extrasă din cariera de la Sticlărie, după cum susţine Farchizon.

„Zeci de metri cubi de piatră au fost extraşi şi duşi la Cabana Vânătorului şi acasă la Simionescu, în condiţiile în care un metru cub costă 600 de lei. Numai la beciul pe care şi l-a făcut Simionescu la casa din Zberieni au fost duşi aproximativ 50 de metri cubi de piatră, deci aproximativ 25.000 de lei. La cabană s-a dus piatră de aproximativ 200.000 de lei. Garda de Mediu a venit şi a oprit de patru ori lucrările la Cabana Vânătorului“, explică Farchizon.

 

„Dan Farchizon mă denigrează de ani de zile. El mă acuză de tot felul de tâmpenii. În toate acuzaţiile au fost anchete şi eu am fost găsit nevinovat. El vrea să se răzbune pe mine după ce a fost condamnat că a împuşcat nişte câini.”  Dumitru Simionescu, şeful Poliţiei Hârlău

 

A cărat grăunţe pentru Simionescu

Dan Farchizon recunoaşte că l-a ajutat de mai multe ori pe Dumitru Simionescu să transporte diverse mărfuri.

„În perioada 2010-2011, domnul Simionescu m-a pus să-i dau microbuz să transporte diferite mărfuri. O dată, l-am trimis pe şoferul Constantin Cojocaru, cu un microbuz, să-l ajut pe domnul Simionescu. Microbuzul a mers până la Coarnele Caprei, împreună cu şeful de post de Deleni, Petru Matei, pentru a aduce 1.500 de kilograme de grăunţe, nu știu de unde le avea. Jumătate din cantitate a fost dusă acasă la şeful de post, iar cealaltă jumătate a fost descărcată la casa lui Simionescu, din Zbereni. Altă dată, i-am dat microbuzul şi a cărat piatră. Altă dată, a cărat paleţi de lemn. Toate erau duse la casa din Zbereni“, menţionează Farchizon.

 

Stupi şi livadă cu cireşe

Vizavi de casa Verginei Mănăstireanu, Simionescu deţine o proprietate de aproximativ jumătate de hectar, unde şi-a făcut stupi şi a plantat pomi fructiferi, cu fonduri europene, după cum susţin oamenii din Zbereni.

Mai mult, stupii pe care îi are Simionescu ar proveni de la alţi apicultori din zonă, care i-au făcut cadou şefului poliţiei Hârlău câte doi-trei stupi.

 

Cabana vânătorească stă pe sute de metri cubi de piatră luate din cariera aflată în apropiere

Poliţist acuzat pentru că nu a vrut să-l ajute

În 2014, Andrei Munteanu, cel mai bun poliţist de la Poliţia Rutieră Hârlău, a fost trimis de Simionescu să-l pândească pe paznicul de vânătoare Iulian Ponor, care urma să treacă pe la Sticlărie cu un ATV, fără permis, şi să-i facă dosar penal.

După patru ore de aşteptare, Munteanu s-a întors şi i-a spus lui Simionescu că nu l-a prins pe Ponor.

Enervat de situaţie, Simionescu i-a întocmit dosar penal lui Munteanu pentru favorizarea infractorului. Polițisul mazilit se apără: „Mi-a făcut
plângeri peste tot. De doi ani există un dosar penal pe numele meu, dar întreb și eu: dacă nu există fapta pe care a incriminat-o domnul comisar, cum puteam favoriza infractorul? Nu vreau să spun mai multe…”. Andrei Munteanu a plecat de la Poliția Hârlău și spune că nu vrea să mai audă de fostul său șef.
În replică, Dumitru Simionescu o ține pe-a lui: „Există date că nu l-a oprit pe Ponor, care avea permis fals”.

 

I-a împuşcat porcul în coteţ

Omul de afaceri mai precizează că Simionescu i-a împuşcat porcul şi i-a luat jumătate din carne.

„În urmă cu câţiva ani, Simionescu mi-a spus că are nevoie nişte carne de porc. Am mers acasă la mine, la Sireţel, şi, în timp ce eram în casă, am auzit o împuşcătură. El a luat arma sa din maşină şi mi-a împuşcat porcul. I-am dat jumătate de porc şi mi-a spus că o să-mi dea banii. Nu am primit niciun leu de la Simionescu pentru porc nici în ziua de azi“, adaugă Farchizon.

 

 

„Unde-i lege, nu-i tocmeală!“

Şeful Poliţiei Hârlău se consideră nevinovat şi crede că aceste persoane îl atacă deoarece se tem de corectitudinea sa.

 

Citeşte şi Martor: Şeful Poliţiei din Hârlău a primit ilegal lemne

 

„Există un grup de infractori din zona Hârlău care încearcă să scape de mine pentru că sunt extrem de corect. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Ei mă atacă sub orice formă posibilă. Au ajuns până şi la DNA. Nu am nicio treabă cu doamna Mănăstireanu, din satul natal. Eu am teren, nu am nevoie de terenul altuia. Cu domnul Cojocea mă ştiu, dar atât. Mă ştiu cu multe lume, doar trăiesc în societate. Suzana Matriş este şi ea o infractoare. Nu eu i-am făcut dosar penal, nu am nicio legătură“, zice Simionescu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments