O şcoală din judeţul Iaşi a fost vandalizata marţi seara, iar sătenii bănuiesc că ar fi o reglare de conturi între două familii care se duşmănesc de moarte de jumătate de an. Atunci, un tânăr a fost ucis în chinuri de membrii celelilate familii. Suspecţii de crima sunt după gratii.
Alarma s-a dat în jurul orei 21, după ce sătenii au auzit mai multe bubuituri dinspre scoala din satul ieșean Sinești. Când au mers să vadă ce se petrece, au văzut geamurile clădirii sparte şi uşa din spate forţată. Tot în aceeaşi noapte, spun localnicii, casele a doi bătrâni au fost şi ele vandalizate, iar sătenii cred că aceiaşi vinovaţi au acţionat în toate aceste cazuri. Fac corelaţii cu tot ce s-a întâmplat aici în urmă cu şase luni, când un tânăr din sat a fost ucis în chinuri, de mai multe rude care îl bănuiau de furt. Apoi, casele unor săteni au fost incendiate. Localnicii le acuză pe rudele celor aflaţi acum în închisoare, şi spun că terorizează toată comună, potrivit Stirile Pro TV.
Poliţia a venit la faţa locului şi a luat probe, încercând să afle exact ce s-a întâmplat noaptea trecută. Incidentul a avut loc în comuna Sineşti, la 50 de km de Iaşi. La scurt timp după incidentul de la şcoală, cei doi bătrâni povestesc că şi locuinţele lor au fost distruse, când ei nu erau acasă.
Rozica Margineanu, directoarea şcolii: „Şcoala a fost vandalizată, 13 geamuri sparte, 2 dulapuri distruse şi nimic furat.”
Localnicii şi primarul bănuiesc că totul este o răzbunare, după ce, în urmă cu jumătate de an, nepotul unuia dintre bătrâni, un tânăr de 20 de ani, a fost ucis în chinuri groaznice. Tatăl unuia dintre băieţii suspectaţi spune însă că nu ştie nimic. Poliţiştii încearcă să dea de urma făptaşilor, însă nu prea au de unde să înceapă ancheta: în şcoala nu erau camere de supraveghere.
(Sursa: stirileprotv.ro)