Prima zi de primăvară este însoţită, din cele mai vechi timpuri, de superstiţii pe care oamenii obişnuiau să le respecte cu sfinţenie.
Chiar dacă, în zilele noastre, aceste superstiţii de Mărţişor sunt din ce în ce mai puţin respectate, există în continuare zone în care oamenii cred cu tărie că încălcarea acestor „reguli nescrise” le va aduce ghinion.
Iată câteva superstiţii de 1 Martie:
– se spune că cel sau cea care, astăzi, îşi pune la mână mărţişorul (cele două şnururi, alb şi roşu) şi în poartă până la 9 martie (în unele zone, mărţişorul se poartă toată luna martie, până la Florii sau până când vedeţi un copac înflorit) va avea noroc tot anul. Desigur, în această perioadă nu trebuie să daţi deloc jos aţa de la mână.
– Mărţişorul nu se aruncă la gunoi, nici după ce a „expirat” perioada de purtare, pentru că asta aduce ghinion. După ce nu vreţi să îl mai purtaţi, el se leagă de un copac sau chiar de un trandafir (aflat în pământ).
– Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane.
– pe 1 Martie se alege „baba”, care îţi arată cum va fi vremea, pentru fiecare, tot anul: senină, posomorâtă, luminoasă…
– mamele care pun Mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn.
(Sursa: libertatea.ro)