UPDATE
Deputatul Grigore Crăciunescu şi-a pierdut calitatea de membru PNL în urma condamnării definitive pronunţată astăzi.
”Având în vedere decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție de astăzi prin care deputatul Grigore Crăciunescu a fost condamnat la o pedeapsă de un an și zece luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, organizația județeană a PNL Iași a luat act de încetarea calității de membru a acestuia conform Statutului Partidului Național Liberal.”, se arată în comunicatul remis presei de organizaţia PNL Iaşi.
Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Parlamentarul a fost acuzat că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte juridice cu firme al căror reprezentant era fiul său.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis,luni, să-i admită apelul lui Grigore Crăciunescu împotriva sentinţei din iunie 2014 dată de aceeaşi instanţă. Astfel, magistraţii i-au redus pedeapsa parlamentarului de la doi ani şi şase luni de închisoare la un an şi zece luni de închisoare.
De asemenea, judecătorii au decis ca lui Crăciunescu să nu-i mai fie interzise drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 10 ani
Decizia ICCJ este definitivă.
În iunie 2014, Grigore Crăciunescu a fost condamnat tot de instanţa supremă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi interzicearea unor drepturi. Parlamentarul a făcut apel împotriva deciziei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată pe deputatul PNL , în octombrie 2013, pentru conflict de interese.
Potrivit rechizitoriului , Grigore Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, „realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp”. Crăciunescu a şi activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar.
„De menţionat este şi faptul că unul dintre aceste acte juridice vizează concesiunea prin încredinţarea unei suprafeţe de teren intravilan, situat vis-a-vis de Primăria oraşului Paşcani şi în imediata vecinătate a sediului uneia dintre societăţile comerciale al căror administrator era fiul inculpatului. Atribuirea suprafeţei de 110 mp de teren s-a realizat prin concesionare directă, fără licitaţie publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preţ de 219 euro/an (faţă de preţul stabilit într-un proiect iniţial al concesiunii de 1021 euro/an), pentru construirea unei parcări ce urma să deservească laboratorul de analize medicale care aparţinea familiei inculpatului”, se arată în rechizitoriu.
Conform procurorilor, celelalte acte juridice au avut ca obiect derivat activitatea de publicitate stradală prin panouri publicitare şi totemuri de mari dimensiuni, amplasate pe suprafeţe de teren de la un metru pătrat până la cinci metri pătraţi, în intravilanul oraşului Paşcani, în zonele cu cea mai bună vizibilitate, cu expunere şi receptare eficiente, atât pentru traficul pietonal, cât şi pentru cel auto şi transportul în comun, precizau procurorii.
În perioada 2008- 2012 Grigore Crăciunescu a fost primar al municipiului Paşcani, iar în decembrie 2012 a obţinut un mandat de deputat, candidând din partea USL.