FOTO. Bolidul unei beizadele, la un pas să rupă zidul Primăriei Bârlad

0
177
Autoturismul cu mulţi cai putere şi tracţiune pe spate ce aparţine lui Gabriel Stoica (30 ani), fiul unui afacerist din Bârlad care a candidat în 2008 la fotoliul de primar al oraşului, a depăşit carosabilul, a trecut peste trotuar şi peste gardul viu din faţa Primăriei.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţa, pe 13 martie, în jurul orei 3.40 în buricul Bârladului. Un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Bulgaria, aflat în proprietatea lui Gabriel Stoica (30 ani), a intrat cu viteză neadaptată condiţiilor de carosabil umed în intersecţia din faţa Primăriei, a trecut pe lângă fântâna arteziană din intersecţie, apoi peste trotuar şi gardul viu din faţa Primăriei şi a oprit pe spaţiul verde din faţa instituţiei, titrează Adevărul.

 

 

Zgomotul produs a alertat un echipaj al Poliţiei Locale care îşi făcea rondul prin zonă. Aceştia au apucat să vadă cum din autoturism iese un bărbat care a dispărut în noapte.

Agenţii au păzit maşina părăsită timp de un sfert de oră, după care la faţa locului s-a prezentat un tânăr care a declarat că el se afla la volan în momentul producerii accidentului şi a plecat de la faţa locului pentru a-şi aduce actele. Iulian Butnaru (30 ani) este din Zorleni şi a spus că maşina i-a fost împrumutată de proprietar. Poliţia Rutieră a fost sesizată cu privire la acest accident de către colegii de la Poliţia Locală. Cel care şi-a asumat producerea accidentului a fost condus la sediu pentru declaraţii.

„Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto cu 6 puncte amendă pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de carosabil umed”, a declarat comisarzl şef Ştefan Sofrone, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui, citează Adevărul.

 

Accident spectaculos în centrul Bârladului. Mercedesul unei beizadele locale, la un pas să rupă zidul Primăriei 

 

 Gabriel Stoica este fiul afaceristului Constantin Stoica, patronul complexului Occident aflat în zona Podul Pescăriei Bârlad. Stoica a cochetat cu politica şi în 2008 a candidat pentru fotoliul de primar al oarşului din partea PNG.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments