Gigi Becali, audiat la DNA în dosarul în care este cercetat pentru mărturie mincinoasă

0
81

Omul de afaceri George Becali s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Potrivit unor surse judiciare, el a cerut să fie audiat în acest caz pentru clarificarea situaţiei. George Becali a avut o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esenţial, concludente şi pertinente în cercetarea şi soluţionarea cauzei, urmărind să îngreuneze aflarea adevărului şi să uşureze situaţia juridică a inculpaţilor din dosarul judecat de Curtea de Apel Bucureşti, susţin procurorii anticorupţie.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că omul de afaceri George Becali este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, ambele în formă continuată. George Becali este acuzat că în declaraţiile de martor date în 27 octombrie 2014, la DNA, şi, ulterior, în 15 februarie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul omului de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu, a prezentat date care “contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea”.

În opinia procurorilor, George Becali a avut “o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esenţial, cu eficienţă probatorie, concludente şi pertinente în cercetarea şi soluţionarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanţa de judecată, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul instanţei anterior amintite”.

 

Dosarul în care Becali a dat declaraţii de martor se judecă din decembrie 2012 la Curtea de Apel Bucureşti. Omul de afaceri Gabriel Popoviciu şi foştii şefi de la DGIPI şi DGA Cornel Şerban şi Petru Pitcovici au fost trimişi atunci în judecată, alături de alte opt persoane, pentru fapte de corupţie în legătură cu tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti.

Procurorii au stabilit că prin aceste fapte s-a produs statului un prejudiciu de 335.387.260 de lei, iar dauna produsă USAMV Bucureşti se ridică la suma de 619.472.218 lei.

 

Gabriel Aurel Popoviciu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar Ilie Cornel Şerban, fost director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MA, şi Petru Daniel Pitcovici, fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie, sunt judecaţi pentru complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului. Ioan Neculae Alecu, fost rector al USAMV Bucureşti, Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al Capitalei şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, şi Ioan Todiraş, fost viceprimar al Sectorului 1 sunt judecaţi pentru abuz în serviciu.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments