Iată cum arată nepoata lui Stalin! Dacă ar putea s-o vadă, dictatorul ar mai muri o dată

0
104

Plină de tatuaje, cu părul vopsit blond, un ruj strident şi haine rupte, Chrese Evans este descrisă de mama sa ca fiind o americancă get-beget nu pare să aibă nici o legătură cu ceea ce a însemnat bunicul său, dictatorul Iosih Stalin.

 

În vârstă acum de 44 de ani, Chrese Evans este cel de-al treilea copil al Svetlanei Alliluyeva, unicul moștenitor al lui Stalin și cea despre care se spune că era singura persoană din lume care îi făcea inima să se topească, scrie Libertatea.

 

 

Svetlana a emigrat în SUA încercând să scape de numele tatălui său, iar aici a fost căsătorită de trei ori, având trei copii. Ultima a fost Olga, care și-a schimbat apoi numele în Chrese Evans. Femeia locuiește acum în Oregon, unde are un mic magazin de antichități. Dacă o vezi însă pe stradă, ai crede că este ultimul fan punk în viață: cu părul jumătate ras, jumătate lung și blond, plină de tatuaje și machiată strident, Chrese se îmbracă mereu în așa fel încât să iasă în evidență.

 

Singurul lucru pe care pare să îl fi moștenit de la celebrul său bunic este pasiunea pentru arme, dacă e să ne luăm după fotografiile postate de aceasta pe rețelele de socializare. De altfel, după o încercare eșuată de a se muta din nou în Rusia, la începutul anilor 1980, Svetlana a încercat să își țină fiica departe de trecutul întunecat al familiei. ”M-a ținut mereu departe de asta, istoria familiei nu face parte din trecutul meu. Mama nu a vrut ca eu să trec prin greutățile pe care ea le-a avut de înfruntat din cauza tatălui ei”, a povestit nepoata lui Stalin despre mama ei.

 

 

Svetlana a murit în anul 2011, la vârsta de 85 de ani, răpusă de cancerul de colon. Femeia a condamnat toată viața politicile tatălui ei, care au dus la moartea a milioane de oameni. Iosif Stalin a murit în 1953, după ce 29 de ani în fruntea țării.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments