Ion Iliescu, la un pas de a deveni academician la 86 de ani

0
148
FOTO: cotidianul.ro
Academia Oamenilor de Ştiinţă ar putea avea un statut similar Academiei Române sau Institutului Cultural Român, prin schimbarea denumirii în Academia de Ştiinţe, creşterea salariilor printr-un ”spor de importanţă naţională” şi eliminarea interdicţiei de a purta titlul de academician.

„Academia Oamenilor de Ştiinţă din România îşi reia denumirea sub care a fost constituită şi a funcţionat în perioada 1935 – 1948 şi anume Academia de Ştiinţe din România”, se arată în unul din articolele propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR), transmite Gândul.

 

Iniţiativa depusă la Senat mai prevede abrogarea articolului din actuala lege care prevede că membrii acestui for nu pot purta titlul de academician. Potrivit site-ului instituţiei, din AOŞR fac parte unii membri ai Academiei Române ca Răzvan Theodororescu, foşti şi actuali parlamentari ca Ion Iliescu, Teodor Meleşcanu, Valeriu Tabără, dar şi nume ca Gheorghe Mencinicopschi, ÎPS Teodosie, ÎPS Nifon, Ion Cristoiu. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, fiind totodată şi presedintele Secţiei ”Ştiinţe Chimice”. Preşedintele filialei Iaşi este deputatul PSD Anghel Stanciu, condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

 

Propunerea legislativă detaliază atribuţiile pe care le are Academia, printre cele introduse fiind dreptul de a organiza cursuri de calificare profesională sau posibilitatea de a elabora acte normative din domeniul său de activitate.

 

„Filiala este condusă de un preşedinte, membru titular al AŞR, remunerat la nivelul funcţiei de director, ales prin vot de adunarea generală a membrilor filialei. Mandatul preşedintelui este de 4 ani, putând fi reales. Numărul mandatelor nu este limitat”, mai prevede proiectul de lege.

Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general sunt aleşi dintre membrii titulari, cu un mandat de patru ani de Adunarea generală, formată din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare.

 

 

Citește mai multe pe Gândul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments