O asistentă medicală a decedat în secţia ATI din cauze care, deocamdată, sunt neclare, potrivit estnews.ro.
Paula Stângă, în vârstă de 39 de ani, era mama a doi copii şi s-a stins chiar, ieri, pe 8 Martie la Spitalul de urgenţă ”Elena Beldiman” din Bârlad.
Femeia fusese internată pe 3 martie la Secţia de pneumoftiziologie, însă pe 5 martie, din cauza stării foarte grave, a fost transferată în Secţia ATI. În ciuda eforturilor medicilor bârlădeni, starea femeii s-a înrăutăţit de la o zi la alta, pentru ca în final să intre în comă, iar marţi dimineaţă a decedat.
Deocamdată, medicii bârlădeni nu se pot pronunţa cu privire la cauzele ce au provocat decesul bietei femei. Aceştia au suspicionat că femeia ar fi fost bolnavă de gripă porcină, iar surse din familie spun că, de fapt organismul său ar fi fost extrem de slăbit din cauza faptului că ar fi luat pastile de slăbit!
”Nu avem nici o certitudine, deocamdată, cu privire la cauzele morţii pacientei. Totul se va lămuri după efectuarea autopsiei”, a declarat Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.
(Sursa: libertatea.ro)