Un copil de 15 ani din județul Vaslui, aflat în moarte cerebrală, ar putea salva mai multe vieți, mai multe organe interne ale acestuia fiind prelevate, în cursul dimineții de sâmbătă, de o echipă de medici din Iași.
Dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului de Transplant din Iași, a declarat pentru AGERPRES că, pe parcursul a mai multe ore, medicii au prelevat ficatul, rinichii și cordul unui copil de 15 ani. De asemenea, în timpul intervenției chirurgicale s-a efectuat și prelevare de os și tendon.
După prelevarea organelor, elicopterele SMURD Iași și Inspectoratul de Aviație MAI efectuează zboruri spre Târgu Mureș, unde va fi dusă inima copilului, și București, unde vor fi transportate ficatul, un rinichi, țesutul și osul prelevat. La Iași, urmează ca doi pacienți cu afecțiuni renale și oftalmologice să fie beneficiarii unor transplanturi.
Aceasta este cea de-a opta prelevare de organe efectuată de la începutul anului și până acum. Ca și în celelalte cazuri, prelevarea de organe a fost posibilă în urma acordului dat de familia copilului.
(Sursa: agerpres.ro)