Paza de coastă argentiniană a scufundat o navă de pescuit chineză ce opera ilegal în apele sale teritoriale, au anunţat marţi reprezentanţi ai pazei de coastă.
În cadrul unei urmăriri pe mare, o ambarcaţiune a pazei de coastă argentiniene s-a aflat pe urmele navei de pescuit chineze Lu Yan Yuan Yu 010 care, după ce a fost depistată pescuind ilegal în apele teritoriale ale Argentinei, a încercat să fugă în apele internaţionale.
Nava argentiniană a tras focuri de avertizare spre pescadorul chinez şi a încercat să comunice cu echipajul acestuia prin radio.
“De câteva ori, ambarcaţiunea chineză a efectuat manevre cu scopul de a forţa o coliziune cu nava pazei de coastă, periclitând atât vieţile echipajului chinez cât şi vieţile personalul pazei de coastă, care a primit ordinul să tragă în anumite părţi ale pescadorului”, conform unei declaraţii publicate de paza de coastă argentiniană.
Nu este clar dacă ambarcaţiunea chineză a fost scufundată luni sau marţi.
Oficialii ambasadei chineze din capitala argentiniană Buenos Aires nu au fost disponibili pentru comentarii.
Paza de coastă argentiniană a declarat că a salvat patru dintre membrii echipajului pescadorului chinez, în timp ce ceilalţi care au abandonat nava au fost ridicaţi de o altă navă chineză care monitoriza incidentul.
(Sursa: Epoch Times România)