Primăria Iași, urecheată de ministrul Mediului pe tema poluării: „Lucrurile sunt un pic mai încete”

0
175
Poză simbol
Primăria Iaşi se mişcă „încet” în ceea ce priveşte rezolvarea problemei poluării în oraş. Cel puţin aşa a susţinut ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, într-un interviu acordat presei centrale. Ministrul a vorbit despre procedura de infringement (încălcarea obligaţiilor comunitare)  declanşată de Comisia Europeană pe calitatea aerului, Iaşul, Braşovul şi Bucureştiul fiind identificate drept cele mai poluate oraşe din ţară.

 Potrivit ministrului, autorităţile din Braşov au rezolvat problema în contextul în care monitorizările au arătat că poluarea este sub limita pe care a stabilit-o Comisia. „La Iaşi, lucrurile sunt un pic mai încete. De ce? Ca în Bucureşti, fiecare primărie locală trebuie să-şi facă un plan, un studiu de impact, un studiu de fezabilitate, care să determine un set de măsuri pe care ei trebuie să le ia pentru îmbunătăţirea sau menţinerea calităţii aerului. La Bucureşti, sunt în faza în care s-a încheiat acest studiu şi acum măsurile sunt prinse într-un plan de acţiune, iar la Iaşi sunt în faza în care se face studiul. Deci, dacă reuşim cu Braşovul să ieşim de sub infringement, mai rămân Bucureştiul şi Iaşul”, a spus ministrul, potrivit Ziarul de Iași.

 

Ea a adăugat că, la Bucureşti, au fost alocate deja fonduri pentru a îmbunătăţi reţeaua de monitorizare a calităţii aerului, în condiţiile în care Capitala se află într-un stadiu mai avansat. În schimb, Primăria Iaşi a lansat abia la începutul acestui an o procedură pentru selectarea unei firme care să facă studiul de impact şi abia pe parcursul acestei luni va fi comunicat rezultatul cererii de oferte.

 

Ulterior, studiul va fi realizat într-un termen de 90 de zile. La începutul anului trecut, la întrebările reporterilor privind necesitatea realizării unui studiu de mediu, directorul tehnic Dumitru Tomorug a răspuns că primăria nu trebuie să facă o astfel de documentaţie şi că au fost adoptate măsuri pentru reducerea poluării.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments