Producătorii de lapte cer Guvernului o subvenţie de 50 bani/litru pentru a depăşi criza în care se află

0
95
FOTO: agrobiznes.md
Poză simbol
Producătorii români de lapte cer Guvernului o subvenţie de aproximativ 50 de bani pe litrul de lapte pentru a putea traversa criza cu care se confruntă sectorul, informează Agerpres, citează România Liberă.

„Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, o subvenţie de 0,5 lei pe litrul de lapte conform ar fi un sprijin pentru ferme, până când condiţiile de piaţă se vor schimba. A existat o subvenţie de 0,3 lei pe litru, în perioada 2007 – 2010, fapt care ne-a ajutat să progresăm”, a declarat, luni, Nicuşor Şerban, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci, Holstein RO.  Potrivit acestuia, preţurile primite de fermieri pe lapte la poarta fabricii sunt foarte mici şi duc la închiderea fermelor.

„Avem producţii similare cu fermele din Vest, producem la costuri similare, dar ei pot să vândă în România mai ieftin laptele decât noi – şi mai au şi costuri de transport”, a spus Şerban.  El a adăugat că, în majoritatea ţărilor din Europa, pe fondul crizei laptelui generată de scăderea consumului, s-au luat măsuri de sprijin pentru fermieri. „În România nu s-a înţeles că, dacă nu se intervine repede, riscăm ca, după câţiva ani, să nu se mai consume lapte şi produse din lapte decât din afara României”, a adăugat Nicuşor Şerban. 

Acesta a atras atenţia asupra faptului că, în ultima perioadă, la poarta fermei preţul a scăzut cu 30% – 40%, însă la raft preţurile nu au coborât nici în urma reducerii TVA.  „Distribuţia profitului pe lanţul de distribuţie nu este tocmai corectă”, a adăugat fermierul citat. 

În această perioadă, laptele la poarta fermei este plătit, în funcţie de cantitatea livrată, cu o sumă între 0,7 şi 1,25 lei pe litru, mai spune reprezentantul Holstein RO.  La rândul său, preşedintele Pro Agro, Emil Dumitru, a arătat că şi datele Comisiei Europene indică faptul că preţul de achiziţie la poarta fermei este foarte mic în România. 

„Vrem să atragem atenţia autorităţilor, ministrului Agriculturii, că este o criză a laptelui şi ar trebui să se ia măsuri pentru a se subvenţiona pierderile de venit, având în vedere că şi alte state au adoptat scheme de sprijin pentru fermieri”, a subliniat Dumitru.  Producătorii de lapte mai spun că, în cazul în care autorităţile nu iau măsurile necesare, vor organiza proteste în stradă. 

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments