Proiect caritabil „Copil ca tine sunt şi eu”, la Kidsland Club din Iulius Mall Iaşi

0
563

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi primește primăvara aceasta un dar mai special din partea Kidsland Club.

 

Începând cu luna martie a acestui an, Kidsland Club a demarat proiectul caritabil Copil ca tine sunt și eu… Proiectul are ca obiectiv aducerea a sute de copii în spațiul de joacă de la Iulius Mall, GRATUIT, în fiecare zi de luni până vineri între orele 10-12. Aceștia se vor juca sub atenta supraveghere a personalului calificat și instruit special pentru întâlnirile cu cei mici. Proiectul se adresează copiilor cu nevoi speciale, cu nivel de trai scăzut, copiilor cu dizabilități, a celor ce aparțin diferitelor asociații și organizații preocupate de soarta copiilor aflați în dificultate, copii din centre de plasament etc. cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Deviza proiectului este „Dreptul suprem al copilului este dreptul la joacă!”

 

 

Vineri, 18 martie, 20 de copii din Centrul de Plasament „Ion Holban” se vor bucura timp de două ore de jocurile, jucăriile și atmosfera de poveste de la Kidsland Club. Copiii sunt așteptați cu cântece, dansuri, activități creative și recreative ce vor semăna în sufletele lor speranța în mai bine.

 

Proiectul este inițiat și coordonat de doamna asist.univ.dr. Mihaela Gârlea (Universitatea de Arte George Enescu, Iași, coordonator artistic Kidsland Club), iar din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments