Președintele Klaus Iohannis spune că a primit „cu îngrijorare” anunțul Casei Regale, potrivit căruia Regele Mihai este grav bolnav și se retrage din viața publică.
„ Îmi doresc ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
„Am primit cu îngrijorare vestea deteriorării stării de sănătate a Majestății Sale Regelui Mihai. Îmi doresc ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile și îmi exprim nădejdea că Familia Regală va rămâne și pe viitor același reper deosebit de speranță și solidaritate. Este important ca, mai ales în aceste clipe grele, să nu uităm exemplul vrednic de curaj și dăruire pus în slujba națiunii de către Majestatea Sa Regele încă din 1927”, a scris Klaus Iohannis.
(Sursa: digi24.ro)