Papa Francisc are de sâmbătă un cont pe reţeaua de socializare Instagram pe numele de „Franciscus”. ”Rugaţi-vă pentru mine”, este primul mesaj postat în opt limbi străine de suveranul pontif. În numai două minute, mesajul a primit 79 de like-uri, iar în 40 de minute a adunat 10 milioane de like-uri.
La jumătate de oră de la lansare, contul arată că are deja peste 68.000 de followers. Deschiderea unui cont pe această reţea de socializare intervine după ce, în februarie, papa Francisc a avut la Vatican o întâlnire cu consilierul delegat al Instagram, Kevin Systrom. În timpul întâlnirii, ei au discutat despre „puterea imaginilor pentru a uni persoanele de diferite culturi”, după cum a scris Systrom pe internet după întrevedere, scrie Agerpres, potrivit România Liberă.
Contul de Instagram al papei se adaugă astfel contului de pe Twitter, unde este prezent cu numele @Pontifex şi care are peste 24.000 de followers. Papa Francisc a subliniat în diferite ocazii importanţa reţetelor de socializare, pe care le-a considerat o cale de a face să ajungă Evanghelia în toate colţurile lumii.
(Sursa: romanialibera.ro)