Șefă de clinică din Vaslui, trimisă în judecată pentru că a încercat să obțină o autorizație dând mită parfumuri de damă

0
116

Şefa unei clinici din municipiul Vaslui şi psihologul unităţii au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui sub acuzaţia de cumpărare de influenţă şi dare de mită. Cele două persoane sunt acuzate că ar fi oferit bani şi parfumuri conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, în vederea obţinerii avizului de funcţionare pentru clinică, potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

 

În rechizitoriu se arată că „în perioada iulie-august 2014, prin intermediul unei asistente, şefa clinicii a oferit numitei C.L., director în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, care însă a refuzat bunurile, suma de 100 euro şi un parfum de damă în valoare de 69 euro, în scopul facilitării obţinerii autorizaţiei de funcţionare a punctului de lucru din municipiul Vaslui al societăţii, pentru toate specialităţile menţionate în cerere, deşi punctul de lucru al societăţii nu îndeplinea toate condiţiile impuse de normele legale pentru funcţionare, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. 1 Cod penal”.

 

În acceaşi perioadă, şefa clinicii a oferit prin intermediul aceleiaşi asistente şi al numitei C.M., psiholog în cadrul clinicii, suma de 800 de lei directorului executiv al DSP, Mihaela Vlada, în scopul eliberării autorizaţiei pentru punctul de lucru din Vaslui al SC New Central Med SRL, care nu întrunea condiţiile pentru autorizare, şefa DSP refuzând mita.

 

„Inculpata C.M, în perioada iulie-august 2014, cel mai probabil 1 august 2014, împreună cu numita C.G.E, la iniţiativa şi indicaţiile inculpatei D.N.E, a oferit numitei V.M, director în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui suma de 800 lei,echivalentul a două sute euro, în schimbul eliberării unei autorizaţii pentru punctul de lucru din Vaslui al SC New Central Med SRL, pentru toate specialităţile menţionate în cerere, întrunindu-se elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

 

În faţa anchetatorilor, cele două directoare din cadrul DSP Vaslui, Mihaela Vlada şi Luminiţa Costache, au afirmat că au refuzat mita.

 

Conducerea Colegiului Medicilor Vaslui a reclamat la Parchet în 2014 că la punctul de lucru deschis de New Medical Central la Vaslui în anul 2013 se eliberează în mod ilegal adeverinţe medicale viitorilor şoferi. Cercetările ulterioare au arătat că persoane diagnosticate cu boli foarte grave, printre care epilepsia, reuşiseră să obţină fişele pentru participarea la examenul de conducător auto de la respectiva clinică.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments