Şeful unui magazin Profi acuză: “Mi-au cerut să vând carne expirată spălată cu detergent şi oţet”

0
118

Şeful unui magazin Profi din Arad susține că i s-ar fi cerut să vândă carne expirată spălată cu detergent și oțet, arată news.ro. Cererea ar fi venit din partea superiorilor săi, iar pentru că a refuzat, bărbatul a fost suspendat din funcție.

 

Ciprian Emanuel Gabor, șeful magazinului, a declarat că el şi alţi zece angajaţi ai unităţii au depus sesizări la Poliţie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, prin care acuză abuzuri din partea unor superiori care i-au suspendat pentru că au refuzat să vândă carnea expirată.

„Pentru că am refuzat să vând carne expirată, s-au făcut presiuni pe angajaţi de către şeful meu direct, să accepte să vândă carnea, iar dacă eu reacţionez să îi anunţe pe el, că mă va pune la punct. Cu altă ocazie, directorul zonal mi-a reproşat că am aruncat carnea expirată şi nu am făcut precum la alte magazine ale noastre, să o spăl cu oţet şi detergent CIF”, a mărturisit Gabor.

Acesta a specificat că directorul zonal și superiorul său direct i-ar mai fi cerut și să reeticheteze unele produse expirate, precum salamuri, tobă sau şuncă.

„Şeful meu direct mi-a spus că şi lui i-au fost cerute aceste lucruri de către director regional”, a adăugat Gabor.

Acesta a sesizat autoritățile și de alte nereguli, mărfurile sosite dintr-un depozit din Cluj nefiind însoţite de toate documentele necesare, potrivit spuselor sale.

„Eu am acumulat 1580 de ore suplimentare neplătite, pentru care aş avea de încasat peste 15.000 de lei. Nu am avut liber niciun weekend, dar nu am fost plătit. Am sesizat şi că nu sunt calculate corect orele lucrate pe timp de noapte. În susţinerea afirmaţiilor mele stau înregistrările camerelor de supraveghere din magazin. Se vede clar când am intrat la serviciu şi când am plecat toţi angajaţii”, a continuat fostul șef al magazinului.

De cealaltă parte, directorul de comunicare al Profi, Gabriel Pâslaru, a negat acuzațiile aduse de Gabor.

„Ne bucurăm că au depus plângeri, pentru că se va demonstra care este situaţia reală. Alţi angajaţi ai magazinului ne-au reclamat grave abuzuri din partea şefului de magazin, care sunt întemeiate, astfel că l-am suspendat din funcţie, iar acum el răspunde în acest fel. Întreaga problemă se va rezolva în Justiţie. El este cel care a creat o situaţie tensionată în acest magazin”, a explicat Pâslaru, cu mențiunea că angajaţii care îl susţin pe şeful suspendat „au fost induşi în eroare”.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentÎnfrângere neaşteptată. Simona Halep, eliminată în sferturi, la Miami
Articolul următorProfesorul trăsnit. S-a dezbrăcat pe terenul de joacă şi a încercat să violeze o elevă de faţă cu ceilalţi copii (FOTO)
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments