Marius Şrainer conduce o spălătorie la care apa se scurge spre carosabil, la fel şi spuma folosită pentru curăţare. Din cauza bălţilor formate pe trotuare, trecătorii sunt obligaţi să facă ocol sau să se murdărească. Autorităţile se fac că nu văd.
Marius Şrainer, zis Garoi, fost lider al galeriei echipei de fotbal Politehnica Iaşi, are o afacere care a declanşat un scandal.
Se distrează de supărarea trecătorilor
La bariera Comat, lângă trecerea de cale ferată ce face legătura între cartierele Păcurari şi Dacia, el administrează o spălătorie auto, la câţiva metri de trotuar. Angajaţii lui Şrainer nu respectă nicio normă. În momentul în care spală maşinile, apa se scurge spre carosabil, la fel şi spuma folosită pentru curăţare. Trecătorii sunt nevoiţi să meargă pe mijlocul drumului din cauza bălţilor formate pe trotuare.
„În fiecare zi, la spălătoria La barieră sunt parcate maşini pe trotuar, iar pietonii au de ales între a trece prin jetul de apă cu care spală ei maşinile (şi te uzi tot), fie treci pe strada pe lângă maşini şi trebuie să te fereşti şi de bălţile cu spumă ce se fac de la cum se scurge apa de la ei sau de gropile ce au apărut din aceeaşi cauză. În fiecare zi, aceeaşi problemă… Chiar dacă nu sunt maşini parcate, trebuie să treci pe acolo pe mijlocul străzii pentru că fac o mizerie de nedescris şi băieţii de acolo se amuză chiar când trece cineva prea aproape şi se udă de la jetul lor de apă”, a spus un trecător nemulţumit din zonă.
Şrainer: „Sunt un fel de manager”
La mică distanţă, Şrainer a deschis şi un restaurant, unde se laudă că organizează nunţi, botezuri şi mese festive. Contactat de 7EST, el s-a scuzat explicând că afacerea nu-i aparţine, dar administrează spalătoria şi restaurantul. „Nu sunt eu administratorul societăţii, lucrez acolo. Că se duce apa în stradă, nu ştiu. E posibil să se mai întâmple, dar sunt canale. Sunt un fel de administrator. Un prieten de-al meu are afacerea, este plecat din ţară”, a susţinut ieşeanul.
Istoric penal
Şrainer, pe vremea când era un apropiat al clubului de fotbal
Intrat în graţiile politicienilor din Iaşi în urmă cu mai mulţi ani, Şrainer a primit casă de la Primărie, a fost angajat la Apavital şi a fost membru PSD, apoi UNPR. El afirmă acum că nu mai are „nicio treabă cu politica de doi ani de zile. Eu mă ocup de construcţii”.
Politica nu a fost singura cale de ascensiune a lui Şrainer. A pus la cale tot fel
ul de afaceri, fiind acuzat căa tras ţepe cu cecuri fără acoperire. S-ar fi axat, în special, pe materiale de construcţii. Cumpăra, nu plătea şi vindea mai departe. Pentru asta, a fost trimis în judecată de procurori pentru infracţiunea de complictate la înşelăciune şi fals în înscrisuri. În primă instanţă, a primit o amendă penală de 1.000 de lei.