Trei persoane au murit, în urma unui accident rutier produs duminică seara pe DN 7, în zona localităţii Nicolae Bălcescu. Maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal sub cabina unui autocamion care circula regulamentar, potrivit Mediafax.
Victimele se aflau într-o maşină care circula din direcţia Arad către Deva. Într-o curbă, șoferul a pătruns cu maşina pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers.
În maşină se aflau două tinere de 21 de ani şi un tânăr de 25 de ani, fratele uneia dintre fete. La volan se afla tânăra de 21 de ani din Bârzava, care avea carnet de circa 3 luni.
„Accidentul s-a produs pe DN7 în zona localităţii Nicolae Bălcescu. În momentul sosirii echipajelor de intervenţie – un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD de la secţia de pompieri Bârzava, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă – Staţia Săvârşin au constatat că este vorba despre trei victime – două femei şi un bărbat – toate trei decedate, încarcerate într-un autoturism care se găsea sub capul tractor al unui autotren. S-a trecut la descarcerarea şi scoaterea celor trei victime, în vedere predării acestora către colegii de la Medicină Legală”, a declarat căpitan George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad .
(Sursa: b1.ro)