Tramvaiele RATP Iași vor fi vopsite în verde „trafic”

0
542

În următoarea perioadă, mai multe tramvaie vor fi vopsite în verde „trafic”. Proiectul vizând crearea unei noi identităţi a regiei de transport ieşene în raport cu estetica urbană şi valorile arhitecturale şi culturale ale oraşului, care a determinat vopsirea a două mijloace de transport în verde, a avut parte de reacţii pozitive din partea ieşenilor.

 

De altfel, iniţiatorii proiectului, Asociaţia TramClub Iaşi, în parteneriat cu RATP Iaşi, National Paints (vopsea) şi Rosini Design (tapiţerie), le-au solicitat ieşenilor părerea în ceea ce priveşte uniformizarea cromatică a mijloacelor de transport ale RATP Iaşi, peste 90% dintre cei chestionaţi fiind de acord cu vopsirea tuturor mijloacelor de transport în verde „trafic”, potrivit Ziarul Evenimentul.

 

În acest context, primarul interimar Mihai Chirica a anunțat că a dispus vopsirea cât mai multor unităţi de transport în schema cromatică unică, cea cu verde şi cu alb. Conform afirmaţiilor şefilor RATP, este vorba, în principal, de tramvaiele colate venite din Germania, care vor avea şi o tapiţerie nouă.

 

„Unificarea schemei cromatice a vehiculelor RATP Iaşi va crea un plus de coeziune la nivelul întregului ţesut urban, conturând deopotrivă identitatea regiei de transport. Identificarea verdelui cu RATP Iaşi va conduce şi la asocierea cu termeni precum ecologie, prietenie, evoluţie şi respect”, spunea anterior Silviu Teodor Stanciu, iniţiatorul proiectului.

 
Procesul urmează să se generalizeze, treptat, şi pe celelalte mijloace de transport public, în aproximativ doi ani

 

 

(Sursa: ziarulevenimetul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments