Paștele a fost însângerat pentru o familie din Tămășeni, județul Neamț, după ce duminică, 28 martie, o femeie de 29 de ani a fost înjunghiată mortal de cumnatul ei, în vârstă de 24 de ani.
Familia, de rit catolic, a mers de dimineață la biserică la slujba din prima zi de Paște. La amiază, după ce au plecat de la biserică, socrii au invitat familia fiului la masă, ca după obicei. Când au ajuns acasă, au intrat cu toții, iar în momentul când nora s-a aplecat să se descalțe, cumnatul acesteia, Emilian Gabor, a ieșit de după ușă și a înjunghiat-o în spate, în zona inimii, informează Ziarul Ceahlăul.
Femeia n-a avut nici o șansă și a murit din cauza hemoragiei masive. În urma ei au rămas patru copilași, care vor fi crescuți de tată. Durerea familiei este cu atât mai mare, cu cât gestul tânărului nu a avut nici un motiv. Anchetatorii care au ajuns la locul faptei au făcut primele cercetări și au luat primele declarații de la familie, agresorul fiind reținut de polițiști în aceeași zi, pentru 24 de ore, sub acuzația de omor.
Luni, 29 martie, tânărul a fost propus de procurorul de caz pentru arestare preventivă și condus la instanță. „Este o crimă fără motiv, aparent. A lovit-o fără vreun motiv real, agresorul a recunoscut fapta și urmează să fie supus unei expertize psihiatrice medico-legale. Sunt acte la dosar din care rezultă că inculpatul suferă de un ușor retard mintal și este încadrat în grad de handicap cu diagnostic de oligofrenie de grad I. Va fi supus expertizei, urmând apoi să se dispună asupra actelor de urmărire penală de către procurorul de caz“, a declarat procurorul Virgil Cornea, purtătorul de cuvânt al Parchetului Neamț, pentru Ziarul Ceahlăul.
Anchetatorii au nevoie de o concluzie a medicilor legiști în ce privește gradul de discernământ al agresorului față de fapta comisă. Până atunci, Tribunalul Neamț a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea suspectului pentru 30 de zile. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și în consecință: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Gabor Emilian, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.03.2016 până la 26.04.2016 inclusiv“, spune soluția pe scurt a instanței. Inculpatul a atacat imediat măsura, așa că dosarul ajunge pentru soluționare la Curtea de Apel Bacău, mai scrie sursa citată.
(Sursa: ziarulceahlaul.ro)