Victor Ponta pe post de „Il capo di tutti capi” în ultimul dosar de corupţie deschis lui Sebastian Ghiţă: împărţea funcţii la toţi informatorii

0
88

Procurorul Liviu Tudose, protagonist într-un proaspăt dosar de corupţie marca DNA, îi acorda „sprijin informativ” deputatului Sebastian Ghiţă. Acesta din urmă, pentru a-l recompensa, i-a aranjat o întâlnire cu prietenului său, Victor Ponta, care i-ar fi oferit o funcţie de conducere.

 

Fostul premier Victor Ponta i-ar fi oferit o funcţie de conducere procurorului Liviu Tudose drept răsplată pentru că i-ar fi furnizat lui Sebastian Ghiţă informaţii dintr-un dosar penal care ajungea până la şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Informaţia apare în referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă, acuzat la rândul său de infracţiuni multiple într-un nou dosar deschis de agenţia anticorupţie.

Într-o declaraţie dată în faţa procurorilor la începutul lunii martie, Liviu Tudose a susţinut că „în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiţă Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcţie de conducere, respectiv cea de director al Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată”, se precizează în referatul citat de Mediafax.

Informaţia a fost confirmată şi de unul dintre martorii din dosar potrivit căruia „în cursul anilor 2013-2014, în timp ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti instrumenta dosarul, pentru a-l recompensa pentru sprijinul informativ acordat, Ghiţă Sebastian i-a facilitat lui Tudose Liviu o întâlnire cu premierul Victor Ponta, care a avut loc în Bucureşti, prilej cu care procurorului i s-a oferit funcţia de şef al Departamentului pentru Luptă Antifraudă” acesta precizând şi că „pentru a justifica desele întâlniri pe care le are cu procurorul general Tudose Liviu, Ghiţă Sebastian i-a propus acestuia să devină naşul de cununie al unui apropiat de-al său, lucru care s-a şi materializat în cursul lunii august 2013, la eveniment fiind prezent şi Victor Ponta care a stat la masă cu procurorul general”.

Procurorul Liviu Tudose a declarat în faţa procurorilor că, începând cu toamna anului 2013, Sebastian Ghiţă a început să îl viziteze tot mai des „solicitându-i, în mod insistent, „să-l salvez pe moşu”, referindu-se la Mircea Cosma, întrucât pe măsură ce avansau cercetările în respectiva cauză, era previzibil că se va ajunge la Mircea Cosma, la acel moment fiind de notorietate faptul că societăţile agreate plăteau şefului Consiliului Judeţean Prahova comisioane pentru acordarea lucrărilor”.

Un alt martor îl descrie pe Sebastian Ghiţă ca fiind „persoana care hotărăşte promovarea, numirea definitivă sau temporară a unor persoane agreate de acesta în funcţii de conducere din cadrul unor instituţii descentralizate”.

Procurorii DNA îşi motivează cererea de ridicare a imunităţii susţinând că acesta s-a folosit de „„încrederea acordată prezumat de statul român în exercitarea cu onestitate şi cinste a unei înalte demnităţi publice cum este cea de parlamentar – ales al cetăţenilor români” şi „a săvârşit mai multe infracţiuni, dovedindu-şi astfel dispreţul făţiş faţă de legi, faţă de colectivitatea reprezentată în Parlament şi cetăţenii care l-au ales, faţă de instituţiile statului”.

Procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, a fost arestat, vineri, pentru o perioadă 30 de zile, alături de Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova, Viorel Dosaru, fostul şef al Poliţiei Prahova, şi de procurorul Aurelian Mihăilă.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments