Clubul Fotografilor Iaşi vă invită marţi, 19 aprilie 2016, de la ora 18:30, la un nou eveniment. În Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi va avea loc A 151- a întrevedere publică a Clubului Fotografilor Iaşi. Cu acest prilej, veţi putea admira două expoziţii de fotografie, expuse în Galeria de artă „La Gard” (AN 2015) şi în Galeria de artă „Labirint” (“în(Tineri)re”). Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
Sumar
- Din fotografia contemporană rusă: „Dina Belenko şi fotografia de natură statică”, prezentare de Adriana Tofănescu
- „Compoziţia geometrică în artele vizuale”, prezentare de lect. univ. dr. Cristian Ungureanu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Vă aşteptăm!
Moderator: Constantin Ciofu
http://clubulfotografiloriasi.ro https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi