Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, prin Compartiment American Corner, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Consta” organizează prima ediție a festivalului Spring Day-All Around the World, în cadrul căruia au fost reunite ”Earth Day” (22 aprilie) și ”Arbor Day” (ultima vineri a lunii aprilie, 29 aprilie 2016), două dintre sărbătorile pe care americanii le dedică mediului înconjurător.
Elevii participanți vor transcende granițele a 19 țări și vor avea oportunitatea de a promova valorile culturale, culinare și tradiționale specifice fiecăreia. ”Spring Day-All Around the World” promovează interculturalitatea, dorința de implicare în social și cunoașterea altor culturi și tradiții.
Activitățile se vor desfășura în Corpul A al Școlii Gimnaziale „Vasile Conta” (str. Gh. Doja, nr. 2) și vor avea următorul program:
- 12 aprilie – Spring Day-All Around the World – itinerar cultural, simbolistic și culinar prin 19 țări;
- 12 aprilie – Workshop EnvironACT – activități interactive împreună cu invitatul special, vorbitor nativ de limba engleză, Shannon Foss, bursier Fulbright: „După o plimbare prin labirintul reciclării, vom lectura The Lorax, de Dr. Seuss, pentru ca la final să ne gândim ce scrisoare i-am scrie Pământului.”
- 11-15 aprilie – Earth Day – expoziție de desene ale elevilor având ca temă conștientizarea importanței protejării planetei și a conservării acesteia.
Toți participanții vor primi diplome, iar câștigătorii vor fi recompensați și cu premii în cărți.
Pentru mai multe informații: Compartimentul American Corner, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile Comerciale), telefon: 0758 804011 sau pe e-mail, la adresa [email protected].