Compania ieşeană Antibiotice a decis înfiinţarea unei reprezentanţe în Vietnam, în condiţiile în care exporturile sale au atins, anul trecut, 22,98 milioane de dolari, în creştere cu 7% raportat la 2014, iar profitul brut a ajuns la 32 de milioane de lei, mai mare cu 23% comparativ cu profitul estimat în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, potrivit Economica.net.
Compania precizează că scopul pentru care se doreşte înfiinţarea unei reprezentanţe în Vietnam îl reprezintă dezvoltarea afacerilor companiei în zona Asia de Sud Est, zonă cu potenţial de creştere pentru produsele Antibiotice.
„Dacă ţinta de vânzări pentru piaţa din Vietnam în 2016 presupune o creştere de 30% faţă de anul anterior, pentru anul 2020 se preconizează triplarea vânzărilor. Compania este prezentă în Vietnam din 2001 cu substanţa activă Nistatina şi din 2004 cu produse finite, având înregistrate în acest moment un număr de 14 produse pe această piaţă”, spune Antibiotice Iaşi, citează aceeași sursă.
Citește mai multe pe ECONOMICA.net