O parte din armata teroristă Stat Islamic s-a mutat în Europa şi are aproape 1.300 de luptători, avertizează experţii de la Centrul Internaţional de Luptă Antitero de la Haga. Europeni care au luptat alături de ISIS în Siria şi Irak ar putea pregăti atentate odată întorşi acasă.
România este printre ţările care, potrivit datelor experţilor de la Haga, nu are niciun luptător străin pe teritoriul ei, alături de Malta, Cehia şi Lituania. Ţara noastră este doar de tranzit, specifică acelaşi raport întocmit de Centrul Internaţional de Luptă Antitero de la Haga, în care regăsim cifre îngrijorătoare.
Peste 4.000 de luptători străini au plecat să lupte în Siria şi Irak. Dintre aceştia, 30% s-au întors acasă, iar aproape 1.300 dintre ei, au revenit în Europa (Belgia, Franţa, Marea Britanie şi Germania).
Din Belgia au plecat peste 500 de luptători, iar 45% dintre ei provin din Bruxelles. Din Franţa au plecat cei mai mulţi, peste 900. În ceea ce priveşte Germania, jumătate dintre cei plecaţi sunt din Berlin, Hamburg şi Bavaria. Iar în Marea Britanie dintre cei 700 care au plecat, mai bine de jumătate au revenit în Regat.
Specialişii centrului de la Haga au ajuns la concluzia că aceştia provin în majoritate din oraşe şi că nu puţine au fost situaţiile în care au plecat mai multe persoane din acelaşi cartier. Acelaşi studiu mai arată că 17% din luptătorii străini sunt femei, iar peste 20 de procente s-au convertit la islam.
30% dintre luptători s-au întors acasă
Total luptători străini: 4.264
Luptători întorşi în Europa: 1.297
Morţi: 596
Ţările de provenienţă
Belgia
– 516 luptători
– 130 întorşi acasă
– 45% provin din Bruxelles
– 6% convertiţi la Islam
media de vârstă: 25 de ani
Franţa
– peste 900 de luptători
– 247 întorşi acasă
– 23% convertiţi la islam
media de vârstă: 28 de ani
Germania
– 760 de luptători
– 250 întorşi acasă
– 23% convertiţi la islam
– 50% provin din Berlin, Hamburg şi Bavaria
media de vârstă: 24 de ani
Marea Britanie
– 700 de luptători
– peste 350 întorşi acasă
vârstă: între 18 şi 30 de ani
Ţări fără luptători străini
România, Malta, Cehia, Lituania
sursa: Centrul Internaţional de Luptă Antitero de la Haga
(Sursa: digi24.ro)