Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” din Iași se implică activ în susținerea campaniei de strângere de fonduri pentru achiziţionarea de către statul român a sculpturii „Cuminţenia Pământului”. În acest sens, asociația adonat 100 de euro și îndeamnă persoanele fizice, firmele, ONG-urile să contribuie la cumpărarea acestei capodopere.
Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” consideră că achiziționarea lucrării lui Constantin Brâncuși reprezintă un test pentru implicarea societății românești și că acum este momentul ca ieșenii să demonstreze o implicare activă în vederea păstrării, protejării și conservării patrimoniului.
Înființată în anul 2013, Asociaţia „Patrimoniu pentru Comunitate” susține activitățile de valorificare creativă a patrimoniului Muzeului Național al Literaturii Române Iași. De asemenea, dezvoltă activități auxiliare scopurilor muzeale și contribuie la promovarea patrimoniului cultural românesc. Astfel, a contribuit la deschiderea punctelor muzeale dedicate scriitorilor Cezar Petrescu (Cotnari), Dimitrie Anghel (Miroslava) și Ionel Teodoreanu (Golăiești), precum și la proiectul MNLR Iași de a amplasa plăci memoriale în locuri semnificative pentru cultura ieșeană/națională. În același timp, asociația a acordat un important sprijin Muzeului Național al Literaturii Române Iași înitinerareaunor expoziții la Istanbul și Paris.
Puteți afla mai multe detalii despre activitatea Asociaţiei „Patrimoniu pentru Comunitate” pe site-ul MNLR Iași: www.muzeulliteraturiiiasi.ro