Atac rasist. Irina Begu făcută „ţigancă” printre dinţi de Caroline Garcia

0
129

Meciul câştigat de Irina Begu în trei seturi la Charleston în faţa Carolinei Garcia, scor 6-4, 2-6, 7-6 (3) ar fi fost marcat de un incident extrem de neplăcut, cu sportiva din România „victimă” a limbajului „colorat” al jucătoarei din Franța, informează un blog portughez care citează  tennisforum.com.

 

Garcia (22 de ani, locul 44 WTA) ar fi numit-o „țigancă” pe Begu (25 de ani, locul 34 WTA), chiar în timpul jocului, scorul de 5-5 în setul decisiv. A vorbit în direcția staff-ului său, dar spusele i-au fost captate pe microfoanele de fond.

 

„Pierd cu brio în fața acestei țigănci nenorocite, o să vezi” („Je vais reussir a perdre contre cette connasse de gitane tu vas voir” / „I successfully lose against this gypsy bitch, you’ll see”), ar fi spus Caroline Garcia, iar vorbele sale au fost descifrate de mai multe publicații, printre care tennisforum.com, bolamarela.pt sau chiar de fanii care au comentat pe diverse site-uri, după ce au auzit-o.

 

Ulterior, postarea iniţială, care relata limbajul sportivei din Franţa, a fost ştearsă de pe tennisforum.com. Caroline Garcia nu a avut nicio reacţie vizavi de acest presupus incident.

 

Gestul jucătoarei din Franța seamănă cu unul comis de Nick Kyrgios în vara trecută, în timpul unui meci contra lui Stanislas Wawrinka. Pentru acel gest, australianul a primit din partea ATP o suspendare de 28 de zile şi o amendă de 25.000 de dolari.

 

 

(Sursa: Digisport.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments