CJ vrea să recupereze banii cheltuiţi ilegal de Muzeul Literaturii și pe fir a intrat DNA. Auditorii care l-au înfundat pe Adomniţei au descins şi la Muzeul Literaturii, rezultatele controlului fiind pe contrasens cu buna cheltuire a banului public. Mai multe achiziţii sunt suspecte. În audit sunt amintite mai multe cazuri semnalate de 7EST: contractul de promovare şi PR de la FILIT 2014, holograma 3D, cumpărarea unor boxe. Raportul a ajuns şi la DNA, care a deschis un dosar.
Aproape tot ce înseamnă achiziţie importantă la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), în legătură cu ediţiile trecute ale FILIT, s-a făcut în condiţii suspecte. Este concluzia auditorilor de la Consiliul Judeţean (CJ) care au încheiat recent un raport în urma verificărilor de la instituţia condusă de Dan Lungu.
La concluzii, aceştia au scris negru pe alb că, măcar în cazul hologramei, MNLR trebuie să dea banii înapoi: peste 89.000 de lei, adică toată suma. În CJ şi la MNLR, toată lumea se fereşte să discute deschis pe aceste subiecte, dar între cele două instituţii este un război. DNA a devenit a treia parte în conflict.
Holograma – toţi banii înapoi
Auditorii din cadrul CJ păstrează un secret total asupra raportului, dar informaţii despre acesta au devenit publice în momentul în care Muzeul Naţional al Literaturii Române a contestat documentul la Tribunal. A fost evident că se întâmplă ceva şi în momentul în care MNLR a organizat două achiziţii directe pentru expertiză tehnică şi contabilă, căutând două persoane care să le spună dacă au cumpărat sau nu hologramă 3D şi dacă aparatura valorează preţul plătit.
Surse din cadrul CJ au confirmat pentru 7EST că auditorii au fost uimiţi să constate că ceea ce în caietul de sarcini era hologramă 3D şi a costat 20.000 de euro, fără TVA, în realitate era un fel de televizor mai sofisticat. În privinţa hologramei, auditorii CJ au cerut recuperarea întregului prejudiciu: 89.315 lei, adică exact cât a câştigat, prin încredinţare directă, SC Indaco Group SRL, firmă a ieşeanului Ovidiu Mihalahe, pentru furnizarea sistemului de retroproiecţie intitulat pompos „Hologramă 3D”.
Dezinformare marca MNLR
Contactat de 7EST, directorul MNLR, Dan Lungu, a trimis un răspuns vag asupra contestaţiei pe care a depus-o la instanţă. „Concluziile raportului de audit al Consiliului Judeţean Iaşi cu privire la sistemul de retroproiecţie nu constată vreun prejudiciu şi nu au fost contestate. Atât Consiliul Judeţean Iaşi, cât şi MNLR Iaşi au căzut de acord cu privire la derularea unei expertize tehnice externe care este în curs de desfăşurare (anunţul de externalizare se află pe site-ul Consiliului Judeţean Iaşi). Contestarea raportului se referă la alte aspecte, procedurale şi etice”, se arată în comunicatul MNLR.
În documentul de la instanţă, însă, juristul Muzeului aminteşte de două ori despre recuperarea prejudiciului în cazul hologramei. “MNLR solicită anularea parţială a raportului de audit public intern nr. 2987/1.02.2016 pe următoarele contracte: (…) contractul de furnizare nr. 3098/ 16.07.2015 privind achiziţionarea produsului holograma Ion Creangă în ceea ce priveşte măsura recuperării sumei de 89.315 de lei”.
În acelaşi document, Muzeul scrie, din nou, despre recuperarea sumei: „Având în vedere solicitarea auditorului de a efectua o expertiză, considerăm la acest moment că solicitarea de recuperare integrală a sumei ce reprezintă întreaga contravaloare a obiectului contractului este prematură. În plus, prin stabilirea acestor sume ca fiind prejudicii, auditorii şi-au depăşit atribuţiile stabilite prin legislaţia specifică.”
Sunt luate în vizor mai multe contracte
De fiecare contract amintit în raportul de audit al CJ, 7EST a scris pe larg. În afară de sistemul de retroproiecţie, auditorii au constatat nereguli la contractul pentru consiliere pe achiziţii publice, de 25.000 de lei, încheiat pentru FILIT 2014, şi pentru care MNLR a fost amendat cu 5.000 de lei de Autoritatea de Reglementare a Achiziiţilor Publice, instituţie care verifică corectitudinea licitaţiilor. Motivul sancţiunii: Muzeul „a spart” achiziţiile pentru FILIT în zeci de contracte de valoare mai mică, pentru a fi încredinţate direct. Firma care a preluat achiziţiile de la FILIT, Ademis Impex, aparţine lui Andrei Tabarcea, om de bază al PNL.
Citeşte şi AFACEREA HOLOGRAMA: demonstrația unei hoții la MLR, cu șmecherul Buzea și naivul Lungu
Un alt contract incriminat în raportul auditului CJ este cel pentru promovare şi PR – 112.447 de lei fără TVA, dat direct firmei Evolve Media, a aceluiaşi Ovidiu Mihalache, care a livrat sistemul de retroproiecţie.
Box şi de la boxe
Lungu a susţinut de fiecare dată că totul este în regulă în achiziţiile de la Muzeu
Un alt contract incriminat este cel pentru un sistem de sonorizare, în valoare de 92.962 de lei fără TVA, acordat tot societăţii Evolve Media. Ce a atras atenţia în caietul de sarcini pentru această achiziţie a fost dimensiunea extrem de exactă a unor echipamente. Spre exemplu, dimensiunea boxelor era dată în mm: 438 mm. Singurele echipamente de pe planetă care îndeplineau aceste caracteristici erau cele ale boxelor aduse de firma lui Ovidiu Mihalache de la Soundstil Braşov. Orice altă firmă care dorea să vândă boxe la MNLR nu avea cum, pentru că oricare alt mod
el depăşea dimensiunea din caietul de sarcini.
„Bugetul pentru staţia de sonorizare a fost aprobat de CJ. Achiziţia s-a făcut în conformitate cu prevederile legale. Au fost analizate trei oferte şi a câştigat firma care a propus preţul cel mai scăzut. Muzeul a achiziţionat un sistem audio, nu elemente disparate. În plus, conform prevederillor contractuale, instalarea echipamentului şi instruirea personalului au fost făcute tot de persoana juridică care a livrat echipamentul”, se arată în contestaţia MNLR.
CITEȘTE ȘI
Criticaţi şi de Curtea de Conturi
Şi Curtea de Conturi a descoperit mai multe ilegalităţi în contractele încheiate de MNLR la ediţiile FILIT, cerând, de asemenea, recuperarea unor prejudicii. Şi în acest caz, instituţia a contestat documentul la instanţă, în 2015, procesul aflându-se în faza obiecţiunilor la un raport de expertiză.