Autoturism radiat din circulaţie, depistat în trafic de polițiștii de frontieră gălățeni

0
79
FOTO: radiovacanta.ro
Poză simbol
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit un autoturism care figura în bazele de date ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile din Belgia.

 

„În data de 07 aprilie a.c., pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au oprit în trafic pentru control, pe raza municipiului Galaţi, un autoturism marca Renault Espace, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare belgiene, condus de gălăţeanul Iulian T., în vârstă de 40 de ani. Având suspiciuni cu privire la înmatricularea autoturismului, lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile din Belgia.” a declarat Comisar de poliţie IRIMIA ION, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galaţi.    

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii depunere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments