Ce vrea Crăciunescu: primarii să nu mai răspundă în fața Legii pentru actele semnate de ei

0
69

Deputatul independent (ex-PNL) Grigore Crăciunescu, fost primar al Pașcaniului, a depus o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală prin care primarii şi preşedinţii de consilii judeţene să nu mai fie traşi la răspundere pentru documentele vizate/semnate de legalitate de secretar şi/sau de funcţionarii de specialitate. Altfel spus, aleşii locali ar trebui să fie exoneraţi de răspundere pentru semnăturile lor dacă a fost respectat circuitul administrativ al documentelor, arată Bit TV.

 

În acelaşi timp şefii administratiilor locale şi judeţene ar urma să răspundă penal sau civil doar în cazul în care aceştia şi-au asumat răspunderea fără ca funcţionarii să fie de acord.

 

„Prin modificarea art 128 din Legea administrației publice locale deputatul propune ca în cazul în care actele emise de către autoritatea publică locală au avizul de legalitate dat de secretarul instituției precum și semnăturile funcționarilor publici cu atribuții în domeniul actului emis, răspunderea revine exclusiv acestora.

Răspunderea revine primarului sau președintelui de Consiliului Județean doar în cazul în care funcționarul public a semnat pentru un document în urma dispoziției scrise a acestora după ce funcționarul și-a exprimat în scris o opinie separată în care își prezenta motivat dezacordul/neavizarea de legalitate a respectivului document.”

 

În opinia inițiatorului aceste reglementări sunt necesare tocmai pentru a stabili foarte clar şi fără echivoc modul în care se împarte responsabilitatea în procesul administrativ de la nivelul autorităților locale.

 

„Deputatul Grigore Crăciunescu își exprimă încrederea că prin această prevedere legislativă se vor corecta multe anomalii și formulări neclare din legislația actuală care au condus la vicierea actului administrativ” se arăta într-un comunicat de presă.

Proiectul ar urma să fie dezbătut şi aprobat în Camera Deputaţilor apoi în Senatul României – camera decizională. Deputatul păşcănean spune că de această modificare ar urma să beneficieze şi consilierii locali care îşi exprima votul pe marginea unor documente verificate şi asumate mai întâi de funcţionarii de specialitate şi de secretarii de primarii.

Crăciunescu a fost condamnat definitiv la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Mai mulți consilierii pășcăneni din mandatul 2004-2008 şi primarul Dumitru Pantazi sunt judecaţi în dosarul Agrocomplex pentru votarea unui proiect de hotărâre avizat de legalitate de secretar, Comisia Juridică şi functionarii de specialitate, prin care societatea a fost scutită de la plata unor datorii.

 

(Sursa: BitTV.info)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments