Cel mai bine vândut roadster din istorie. Mazda MX-5 a ajuns la pragul de un milion de exemplare

0
72

Mazda MX-5, cel mai bine vândut roadster din istorie, a ajuns la pragul de un milion de exemplare produse la fabrica de la Hiroshima, a anunțat duminică constructorul auto nipon.

 

Ajuns la cea de a patra generație, MX-5 a fost produs pentru prima dată în aprilie 1989. Modelul deține de mai mulți ani recordul pentru cea mai bine vândută mașină sport cu două locuri din lume.

 

“Odată cu atingerea pragului de 1 milion de unități produse, Mazda va încerca acum să își doboare propriul record”, se arată într-un comunicat al companiei japoneze.

 

Anul trecut, MX-5 a fost desemnat Mașina Anului în Japonia și la nivel mondial, clasându-se în fața Audi A4 și Mercedes-Benz GLC. 

 

A patra generație a modelului a fost lansată în septembrie 2015, în două variante de motorizare, de 1.5 litri și 131 CP și respectiv de 2 litri și 160 CP. Ambele motoare sunt Euro 6 și pot fi cuplate la o transmisie manuală cu șase trepte, special creată pentru Mazda MX-5. Prețurile pentru noul model încep de la 20.990 euro și ajung, pentru versiunea de top, la 28.990 euro.

 

Fondată la Hiroshima în urmă cu 96 de ani, Mazda Motor este al 15-lea mare producător auto la nivel mondial, cu peste 1,54 milioane de unități livrate în 2015. În România, compania niponă și-a majorat anul trecut cota de piață de la 1,7% la 2%, în condițiile în care vânzările de automobile au crescut cu 36%, la 1.095 de unități. 

 

(Sursa: profit.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentRomâni arestați după ce s-au luat la bătaie în centrul Romei
Articolul următorFostul primar al Pașcaniului, NECULAI RĂȚOI, A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ în această dimineață
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments