Liderii clanului Corduneanu au contestat decizia Tribunalului Maramureş, luată pe 10 martie, prin care justiţia a stabilit pedepse cu executare pentru interlopi, informează “Ziarul de Iaşi”.
Costel, Adrian sau Vasile Corduneanu au declarat apel împotriva deciziei respective, solicitând fie achitarea în totalitate pentru faptele impuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), fie aplicarea unor pedepse cu suspendare.
25 dintre cei 27 de inculpaţi din dosarul clanului ieşean au fost condamnaţi la pedepse cu executare pentru diverse fapte penale. În cazul tuturor, judecătorii au dispus achitarea pentru cea mai grea infracţiune, cea de constituire a unui grup infracţional organizat.
Pe lângă pedepsele cu executare, judecătorii au mai stabilit şi plata unor daune morale către victimele clanului, dar şi o serie de confiscări de la inculpaţi. Astfel, în ceea ce priveşte despăgubirile civile, instanţa a stabilit plata unei sume totale de 140.000 de euro, 590.500 de lei şi 40.000 de franci elveţieni. Şi statul român are de recuperat 600.000 de euro şi 2,5 milioane de lei.
Dosarul Cordunenilor a fost trimis în instanţă în 2010. Cordunenii sunt acuzaţi că s-au organizat pe paliere şi au derulat o vastă activitatea infracţională, de la şantaj, furturi, infracţiuni imobiliare sau bancare, înşelăciune etc.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)