Curtea de Apel a respins sesizarea PNL. Rămâne un singur tur de scrutin la alegerile locale

0
75

Curtea de Apel a respins vineri sesizarea făcută de PNL în contencios administrativ privind organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin, după ce liberalii au ridicat în instanţă excepţie de neconstituţionalitate, cu intenţia ca legea să ajungă la CCR. PNL va contesta decizia la Curtea Supremă, însă, potrivit avocaţilor contactaţi de „Adevărul“, şansele sunt aproape nule ca ÎCCJ să trimită legea la CCR.

Şansele ca alegerile locale să fie organizate în două tururi de scrutin- un sistem care creşte gradul de reprezentativitate al primarilor aleşi- sunt aproape nule, după ce, vineri, Curtea de Apel a respins acţiunea PNL. Liberalii au contestat Hotărârea de Guvern prin care Guvernul Cioloş a stabilit că alegrile locale vor avea loc într-un singur tur ( 5 iunie), iar vineri, în faţa instanţei, liberalii au ridicat excepţie de neconstituţionalitate, cu scopul ca judecătorul să trimită legea alegerilor locale la Curtea Constituţională. Apoi, PNL spera ca magistraţii CCR să declare legea neconstituţională, astfel s-ar fi revenit la sistemul cu două tururi de scrutin. Numai că judecătorul de la Curtea de Apel a respins sesizarea PNL.

 

  „Avocaţii liberalilor vor face recurs, iar sesizarea va ajunge la Înalta Curte. Dar sunt foarte sigură că şi de acolo va veni acelaşi răspuns. Nimeni, niciun judecător din ţara asta nu cred că ar trimite o asemenea sesizare la CCR. organizarea alegerilor este strict o decizie politică. Asta a spăus ziele trecute şi Comisia de la Veneţia. E foarte clar“, a comentat, pentru Adevărul, avocatul Elenina Nicuţ.

Secretarul general al Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, miercuri, făcând referire la alegeri în două tururi, că elementele majore ale sistemului electoral nu trebuie schimbate în anul de dinaintea alegerilor, în cazul României decizia de a schimba sistemul electoral fiind una politică.

 

 

Citește mai multe pe Adevărul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments