Demisii în serie la Infecțioase! Nimeni nu vrea să stea lângă Dorobăț

0
181

Revenirea medicului Carmen Dorobăţ pe funcţia de manager a Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi a provocat demisii importante, dar şi critici vehemente la adresa oficialilor din Consiliului Judeţean. Fosta directoare a fost prinsă cu zeci de mii de euro mită de la studenţi, iar acum este repusă în funcţie. Universitari de marcă din conducerea spitalului au decis să-și dea demisia din jena de a stat alături de o astfel de persoană.

 

Profesorul Mircea Onofriescu, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, şi-a dat ieri demisia din această funcţie. Înainte de a pleca, el a declarat că, într-o ţară normală, un medic cercetat pentru fapte de corupţie, prins în flagrant luând mită de la studenţi, care a stat zeci de zile după gratii, nu ar mai putea reveni niciodată pe funcţia de manager de spital, funcţie care presupune administrarea unor sume impresionante de bani de la bugetul de stat, relatează „Ziarul de Iași”.

 

Mai mult, Onofriescu, fost manager al Maternităţii „Cuza-Vodă” din Iaşi, aflată la rândul ei în subordinea CJ, a explicat clar că şefii judeţului au greşit anul trecut când au luat decizia de a-i suspenda contractul medicului Carmen Dorobăţ, când a fost arestată, şi nu i l-au anulat, cu toate că se putea folosi de prevederi legale în acest sens, iar situaţia era clar în favoarea lor.

 

„Eu am fost numit acolo de UMF Iaşi, universitate care a demis-o pe doamna profesor Dorobăţ din funcţia pe care o avea, pentru că şi-a însuşit în mod organizat şi repetat sume de bani de la studenţi pentru a absolvi nişte examene. Practic, în şedinţa de astăzi (n.r. – ieri), în şedinţa de CA trebuie să se discute actul primit de la CJ prin care, conform legislaţiei, doamna profesor Dorobăţ este repusă în funcţia de manager, şi asta pentru că contractul ei a fost suspendat de CJ, şi nu anulat”, a precizat profesorul Mircea Onofriescu.

 

Citește și EXCLUSIV. Caz incredibil: Dorobăț și-a furat propriul spital cu banii din studiile clinice

 

Fostul preşedinte CA a arătat că contractul de management trebuia să înceteze după ce a fost arestată, având în vedere că managerul a lipsit mai mult de 90 de zile din spital. Prevederea este specificată la articolul 22, litera (p), din Ordinul 1384/2010 (privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management şi a listei indicatorilor de performanţă a activităţii managerului spitalului public). Potrivit acestuia, „contractul de management încetează în cazul situaţiilor de indisponibilitate a managerului care depăşesc 90 de zile consecutiv”, fără a se face referire la cauza care ar determina indisponibilitatea directorului. În 2015, după ce a fost arestată – mai întâi preventiv şi apoi la domiciliu – Carmen Dorobăţ nu a putut desfăşura activitatea managerială şi nici medicală timp de 107 zile, aspect sesizat CJ de managerul interimar al spitalului de la acea vreme, dr. Mihnea Hurmuzache.

 

Cu toate acestea, conducerea CJ Iași aflată sub comanda interimară a lui Victorel Lupu, a găsit împiedicat constant scoaterea definitivă din sistem a directoarei acuzată de luare de mită.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentȘapte lucruri pe care nu le știai despre Prințul William și Ducesa de Cambridge
Articolul următorCele mai alcooliste țări din lume. România, pe un „onorant" loc 5
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments