Pro Vita Iași organizează vineri, 22 aprilie 2016, între orele 09:00 și 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” din Iaşi, dezbaterea publică regională (Nord-Est) pe tema „Educație pentru Sănătate, între controverse și reformă socială”, eveniment înscris în calendarul de activități organizate sub egida dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – România educată, organizată de către Departamentul Educație și Cercetare din cadrul Administrației Prezidențiale a României.
Tematica propusă în cadrul dezbaterii Educaţie pentru sănătate, între controverse şi reformă socială vizează analiza stadiului consultărilor publice naționale derulate pe tema educației pentru sănătate, precum şi discutarea conţinutului disciplinei omonime pentru ciclurile primar, gimnazial şi liceal. Obiectivele evenimentului sunt, pe de o parte, consultarea publică regională cu privire la conţinutul curricular al disciplinei, iar pe de altă parte, stabilirea statutului disciplinei în planul cadru de învăţământ.
Rezultatul dezbaterii va consta în asumarea unei rezoluţii cu privire la statutul şi conţinutul disciplinei Educaţia pentru sănătate în planurile de învăţământ. În cadrul evenimentului vor avea loc alocuțiuni, discuții și dezbateri susținute de delegați ai Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, politicieni, deputați și reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor de învățământ universitare și pre-universitare din Iași și din întreaga regiune Nord-Est.
Participarea la eveniment este liberă, dar se face pe bază de înscriere la adresa de e‑mail: [email protected], la numărul de telefon: 0753 472 067 sau în ziua evenimentului la secretariatul dezbaterii din holul Bibliotecii Centrale Universitare Iași. Date solicitate: Nume, Prenume, date de contact.
Mai multe detalii despre evenimentele organizate puteți găsi pe www.provitaiasi.ro.
Iași, Biblioteca Centrală Universitară, Aula „Mihai Eminescu”, 22 aprilie 2016
9:00 – 10:30 |
Alocuțiuni invitați |
10:30 – 11:00 |
Pauză de cafea |
11:00 – 12:30 |
Atelier de lucru nr. 1 – Conținutul curricular al disciplinei “Educație pentru sănătate” |
12:30 – 14:00 |
Pauză de prânz |
14:00 – 15:30 |
Atelier de lucru nr. 2 – Analiza statutului disciplinei în planul cadru de învățământ |
15:30 – 16:00 |
Pauză de cafea |
16:00 – 17:00 |
Concluziile întâlnirii și asumarea unei rezoluții cadru |