Ei au murit pentru România Mare! Câţi români din Basarabia au fost UCIŞI şi DEPORTAŢI pe timpul ocupaţiei sovietice

0
388

Site-ul memorialromanesc.org prezintă cifre privind pierderile umane ale Basarabiei suferite în timpul ocupaţiei sovietice. Numărul basarabenilor deportaţi şi celor ucişi se ridică la peste 1,5 milioane de persoane.

 

1. PATIMILE BASARABENILOR

A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAȚIA SOVIETICĂ

I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941

În mai puțin de un an, peste 300 000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentând 12.23% din populația Basarabiei interbelice.

1. Arestări: – 48 000 persoane:

• Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiți de trădare, dintre care:

• 5 foști deputați din Sfatul Țării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)

• 1 fost senator

• Funcționari civili și militari – transferați la Tiraspol pentru siguranță

• 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –

2. Deportări – aproape 300 000 (în Nordul înghețat)

• 135 000 persoane până în septembrie 1940

• 19 200 persoane între octombrie-noiembrie 1940

• 27 000 persoane în decembrie 1940

• 100 000 persoane începând cu 13-14 Iunie 1941

3. Uciși – 30 000 prin împușcare sau tortură

• Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 iulie 1940 din gara Chișinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei și împușcată în Valea Morii.

• 1 000 persoane (copii, femei, adulți) – lângă Odesa împușcate prin pereții de lemn ai unui tren de marfă cu 22 vagoane care-I transporta în Siberia.

• 450 persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chișinău. Printre ei studenți, elevi, preoți, ceferiști.

• 87 persoane –Sediul NKVD, Chișinău (15 cu mâinile legate în groapa comună)

• 19 persoane – găsite la Sediul NKVD-Cetatea Albă

• 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 bărbați și o femeie cu mâinile legate)

4. TOTAL pierderi umane în prima ocupație sovietică

• Deportări: 300 000

• Uciși: 30 000

• TOTAL: 330 000

II. A DOUA OCUPAŢIE SOVIETICĂ – 23 August 1944

1. Deportări

• 250 000 persoane între 1944-1948

• 11 324 familii 6 iulie 1949

• 300 000 persoane între 1954 – 1964 (în Rusia și Kazahstan)

2. Morți prin înfometarea provocată de Stalin

• 300 000 persoane

3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupație sovietică

• Deportați: 875 000

• Morți: 300 000

• TOTAL: 1 175 000

III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUĂ OCUPAȚII SOVIETICE

• 330 000 – Prima ocupație sovietică

• 1 175 000 – A doua ocupație sovietică

• 1 505 000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEȘTI

B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA

Județele Hotin (Nord), Ismail și Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 august 1940.

C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE

1. Deportări

• 180 000 soldați și ofițeri (doar câteva mii s-au întors)

2. Executați prin împușcare în lagăr (Katîn românesc)

• 50 000 soldați și ofițeri (schelete descoperite în mlaștinile de la Bălți).

 

 

(Sursa: rgnpress.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments