Femeie de 86 de ani, răpită de strănepoţi: adolescenţii intenţionau s-o ucidă

0
72

O fată de 15 ani a fost găsită vinovată de răpirea propriei străbunici în luna noiembrie a anului trecut. Femeia, în vârstă de 86 de ani, a fost băgată forţat în portbagajul unei maşini şi transportată aproximativ 322 de kilometri. Alături de adolescentă este implicată şi o gaşcă de adolescenţi (doi băieţi cu vârste de 14 şi 15 ani) condusă de un alt nepot.

 

”Nu știu cum a putut să-mi facă acest lucru. I-am spus (băiatului de 14 ani) că-l iubesc, dar cred că asta nu contează. Nu am avut nicio idee despre locul în care era, unde voiau să mă ducă și unde se ducea. M-am simțit ca și cum ar fi vrut să mă ucidă”, a spus străbunica fetei, potrivit DailyMail

În timpul răpirii, femeia nu a știut cine o răpește, iar autoritățile cred că tinerii au discutat posibilitatea de a o omorî pe străbunică. 

Totodată, și băiatul de 14 ani a fost acuzat și condamnat, iar cel de 15 ani a fost găsit vinovat de furtul unui autoturism.

 

(Sursa: EVZ.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCasă arsă din temelii, în Cluj
Articolul următorEfectele Legii antifumat: medicii de la Socola se tem de o REVOLTĂ a pacienţilor cu afecţiuni psihice
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments