Un director de şcoală priveşte pe geam în timp ce 150 de copii se scarpină, cotropiţi de păduchi. Primarul a sărit ca ars când a auzit de focar, spunând că directorul şcolii nu l-a anunţat. De câteva săptămâni, elevii nu mai scapă de pediculoză. Nu i-a văzut nici măcar un medic, iar profesorii se limitează să vorbească pe la colţuri. Un tip de reacţie anacronică în mediul rural al secolului XXI.
La aproximativ 60 de km de Iaşi, un focar de păduchi a transformat, de câteva săptămâni, viaţa a 150 de elevi într-un film de groază.
Mai mulţi părinţi ai copiilor care învaţă la Şcoala Generală „Ion Onu“ din satul Bădeni, comuna Scobinţi, s-au declarat revoltaţi de faptul că sunt nevoiţi să-şi trateze copiii de pediculoză.
Supărarea oamenilor vine din faptul că, periodic, se repetă povestea.
„Cu toată ruşinea, trebuie să spunem că nu mai reuşim să scăpăm de păduchi! De aproape două săptămâni, fetiţa noastră a luat de la şcoală păduchi. Am reuşit şi am tratat-o şi după câteva zile a venit iar cu păduchi. Am fost la şcoală, am vorbit cu mai mulţi profesori, cu un învăţător. Care mi-au spus că ştiu care este situaţia, dar nu au ce să facă. Nici noi nu ştim ce să mai facem pentru a se rezolva această problemă“, ne spune unul dintre părinţii copiilor care au luat păduchi la şcoală.
Oamenii se tem de repercusiuni
Părinţii celor care au luat păduchi de la şcoală se tem să vorbească de frică să nu aibă copiii probleme la şcoală.
„Sunt mai mulţi părinţi care se confruntă cu această problemă, dar lumea se teme. Nu vor să aibă pe urmă copiii probleme la şcoală din cauza faptului că au făcut cunoscut acest lucru. La noi e «legea mafiei», nimeni nu trebuie să afle ce se întâmplă acolo. Eu nu mă tem. Niciodată nu am văzut pe cineva de la DSP, de la Sanepid, să vină să facă o dezinsecţie cum trebuie. Probabil, de la nivel local nu se anunţă“, precizează Adrian Roşu, un alt părinte din Bădeni.
Focarul s-a extins în toată şcoala, iar adulţii n-au luat nicio măsură
„Profesorii şi directorul ştiu care este situaţia“
Situaţia de la şcoala din Bădeni este cunoscută de toate cadrele didactice, chiar şi de director, dar părinţii susţin că nimeni nu îndrăzneşte să vorbească.
„Eu am stat de vorbă cu domnul profesor Mihai Ciofu, care predă matematică şi fizică, şi acesta mi-a spus că îi este frică să meargă printre elevi, ca nu cumva să ia şi el. Profesorii şi directorul ştiu care este situaţia, dar nu fac nimic. Dirigintele i-a spus unui alt părinte că nu este treaba lui să-i caute în cap pe copii să vadă care are şi care nu are păduchi. Eu îi dau acestuia dreptate, într-un fel, dar nici să nu se facă nimic nu mi se pare normal. Să vină nişte doctori, un asistent social să rezolve problema“, adaugă părintele unuia dintre copiii bolnavi de pediculoză.
„Am auzit vorbindu-se prin cancelarie“
Profesorul Mihai Ciofu a negat la început existenţa acestei probleme la şcoala din Bădeni, după care a recunoscut că a auzit vorbindu-se în cancelarie, dar spunând că lui nu-i place să bârfească pe această temă.
„Păduchi la şcoala din Bădeni? Eu nu am auzit de aşa ceva. A spus cineva că eu aş fi deranjat? Nu! Eu am puţine ore la Bădeni. Aşa, am mai auzit profesorii vorbind prin cancelarie că ar fi o problemă cu păduchii în şcoală, dar nu i-am întrebat unde, cum cine. Nu e treaba mea. Eu nu comentez astfel de probleme. Cu ce să mă afecteze pe mine? Ce, eu pun mâna pe copii sau pe capul lor?! Am ajuns eu să fac ordine în acea şcoală?! Problemele astea se discută la şedinţele cu părinţii, iar eu nu sunt diriginte la nicio clasă. Sunt oameni competenţi care să vorbească“, a menţionat profesorul de matematică.
„Copiii nu se spală!“
Profesorul Claudiu Ludic nu a dorit iniţial să comenteze situaţia, după care a precizat că ştie de această problemă, dar că rezolvarea ţine doar de părinţi.
„Copiii învaţă împreună, iar în cazul unora dintre ei, părinţii nu au grijă de igiena lor corporală. Probleme sunt în mai multe clase, nu doar la mine. Am înţeles că şi în Hârlău este această problemă. Eu am vorbit la dispensarul din sat cu unul dintre medicii de familie, dar problema e că nu se mai fac controalele aşa cum se făceau pe vremurile noastre. Din punctul meu de vedere soluţia e simplă: apa şi săpunul“, zice Claudiu Ludic, dirigintele clasei unde învaţă fetiţa lui Adrian Roşu.
Citeşte şi Eşalonul 2 din „noul PNL Iaşi”: oameni de nădejde cu plagiat, condamnări, dosare DNA şi ANI
Directorul şcolii, Vasile Stoica, a negat că ar exista o problemă cu pediculoza în şcoala pe care o conduce: „Nu mi-a spus nimeni nimic! Dacă situaţia este aşa, o să vorbesc cu medicul de familie să facă un control şi să-i informeze pe părinţii ai căror copii au păduchi.“
Sub steagul Europei, Şcoala Bădeni e pradă mentalităţilor din urmă cu 200 de ani
Primarul promite să rezolve problema
Primarul comunei Scobinţi, Gheorghe Hriţcu, s-a arătat uimit de situaţia prezentată şi a declarat că va încerca să rezolve în termen cât mai scurt această problemă, acuzându-l pe directorul şcolii că nu i-a adus la cunoştinţă această problemă.
„Este inadmisibil să se întâmple aşa ceva! E grav dacă directorul şcolii nu a luat legătura cu medicul de familie, cu asistenţii medicali, să meargă la faţa locului. Nu se poate să ştie de această problemă şi să nu facă nimic. Eu nu am ştiut că este o asemenea problemă la Bădeni. Mă voi ocupa personal de acest caz. Voi merge cu asistenţii comunitari şi un medic de familie la Bădeni pentru a vedea exact despre ce este vorba“, a dat asigurări primarul.